"As mai ridica o problema legata de vanzarea pamantului. In mod categoric acest lucru tine si de Guvern, si de proprietarii de pamant. Daca tot ne place sa spunem ca nu ne vindem tara, as vrea sa vad ca romanii nu-si vand pamantul. Este prima conditie ca pamanturile sa nu fie vandute - sa nu existe oferta de vanzare", a spus Basescu.

Presedintele a aratat ca, in acelasi timp, nici statul nu poate sta indiferent la aceasta problema: "Categoric, statul are obligatia sa creeze o agentie care sa aiba dreptul de prim cumparator atunci cand proprietarii doresc sa-si vanda pamantul. Este, cred eu, o solutie care sa previna scaparea de sub control a productiei agricole."

El a aratat ca Romania trebuie sa produca in primul rand pentru ea si trebuie sa-si asigure nevoile de hrana ale populatiei.

"Nu stiu cate autoturisme vom vinde peste 100 de ani, pe pietele externe, dar stiu sigur ca, daca va exista o marfa care se va vinde de acum in 1000 de ani, ea este hrana. Si, dupa ce ne rezolvam prioritatea acoperirii nevoii de alimente a polulatiei Romaniei, trebuie sa ne propunem sa valorificam potentialul pe care Romania il are prin export de hrana, dar nu neaparat grau si porumb", a mentionat Basescu.

"Avem nevoie de elaborarea rapida a programului de dezvoltare rurala”

"Avem nevoie de elaborarea rapida a programului national de dezvoltare rurala. Bugetul s-a aprobat in Consiliu, dar Romania inca nu are un plan national de dezvoltare rurala, baza de finantare a agriculturii romanesti. Va propun sa aveti in vedere ca imediat dupa terminarea strategiei pentru dezvoltare pe termen lung a agriculturii, o echipa formata din oameni de agricultura sa extraga elementele fundamentale pentru a realiza programul national de dezvoltare rurala, astfel incat Guvernul sa-l poata transmite in timp util la Bruxelles, in vederea finantarii inclusiv a lui 2014", a explicat seful statului.

“Relansarea constructiei canalelor Siret-Baragan, Bucuresti-Dunare din bani europeni, esentiala”

Presedintele Traian Basescu a precizat, joi, la conferinta nationala a agricultorilor, ca este esential ca Romania sa relanseze constructia canalelor Siret-Baragan si Bucuresti-Dunare utilizand fonduri destinate dezvoltarii rurale si de coeziune. Seful statului a mentionat ca ceea ce mai trebuie construit pentru finalizarea canalului Siret-Baragan se ridica la aproape 2,6 miliarde de euro, iar pentru canalul Bucuresti-Dunare suma este de 1,2 miliarde de euro.

Seful statului a aratat, in conditiile in care planurile de dezvoltare regionala si dezvoltare generala a tarii vor fi privite integrat, cele doua canale Siret-Baragan si Bucuresti-Dunare vor "incapea" in banii alocati de UE pentru urmatorul exercitiu bugetar.
Basescu a spus ca el a dat doar un exemplu de finantare, aratand ca se pot gasi multe alte surse de finantare.