In Buzau, pe dealurile Istriei, migdalii sunt in floare. In mod normal, asta ar fi trebuit sa se petreaca in martie.

Aurel Lupu, localnic: "Niciodata nu au mai inflorit atat de devreme, temperaturile astea ridicate au dus la acest fenomen".

Marin Lupu: "S-a ales praful de productia de migdalele romanesti anul acesta, florile vor muri inainte de a rodi."

In sud, in Campia Romana, a rasarit rapita si plantele sunt deja de-o palma. Daca in aceasta perioada, rapita ar trebui sa fie sub un strat de zapada, acum este deja verde, iar productia va avea mult de suferit.

Gabriel Buga, inginer agronom: "Faptul ca plantele s-au dezvoltat atat de mult din cauza caldurii ar fi o problema, dar alta este si ca s-au dezvoltat daunatorii, iar acum nu avem nici cum sa-i combatem."

Costel Vanatoru, cercetator Statiunea de cercetare legumicola Buzau: "Plantele, in perioada aceasta, ar trebui sa doarma, dar acum au inceput sa se dezvolte, iar asta le streseaza foarte mult, atat din cauza secetei, cat si a caldurii."

La Cluj, mai e putin si vor inmuguri pomii fructiferi, spun oamenii, gandindu-se cu ingrijorare ca venirea gerului ar putea sa distruga totul.

Probleme sunt si pe Dunare, din cauza nivelului scazut al apei. In tot sezonul, in aproape toata Europa a fost seceta, asa ca fluviul a ajuns la cote cu mult mai mici fata de media multianuala pentru ianuarie.

La Giurgiu, apele masoara numai un sfert din cat ar fi normal. A avut loc si un incident: un convoi de barje a fost avariat grav, dupa ce a agatzat epava unei nave scufundate, cu ani in urma, in sectorul bulgaresc.

Si la Braila, nivelul Dunarii este atat de scazut incat a inceput sa se vada cheiul vechi, aflat sub ape de zeci de ani.

"Ne afecteaza pe noi toti ca nu avem nici apa sa tragem sa irigam. Eu sunt de 40 de ani pe malul Dunarii si nu am vazut chiar asa sa scada Dunarea", spune un localnic.

Vestile nu sunt bune nici pentru perioada urmatoare. In urmatoarele doua saptamani, se anunta putine precipitatii.