Si oricum, feciorii de la tara nu aveau alta perspectiva. Acum roata s-a intors radical. Sa gasesti un specialist care sa manevreze o combina sau o semanatoare este o adevarata aventura. Tocmai de aceea, un tractorist bun munceste mult, dar este platit regeste, chiar si cu 1.000 de euro.

Alexandru explica cum functioneaza un tractor: "Acesta este creierul masinii. De aici se seteaza viteza de inaintare, turatia motorului. Se da dreapta de mansa si se seteaza automat. Daca stii sa programezi jucaria asta, ea face totul singura."

"Jucaria" costa aproape 300.000 de euro. Iar ca sa ajungi sa ii cunosti toate functiile, ai nevoie de o pregatire speciala. Alexandru este unul dintre putinii tractoristi din Romania, care poate conduce un astfel de utilaj.

"E mai usor de condus decat o masina de lux. Pentru mine, ca sunt mai tanar, nimic din ce tine de electronica nu este greu. Daca iti dai interesul, se invata usor. Nu faci aproape nimic, doar tii directia. Totul se programeaza si se face automat", spune Alexandru.

Astfel ca munca tractoristului nu mai este murdara si epuizanta ca pe vremuri. Mai nou, a devenit si foarte bine platita.

Cristi Verde, tractorist: "In situatia de acum nu mai e asa greu. Avem tractoare mai performante. Am ma fost la niste cursuri si nu a fost greu. Sunt unii care lucreaza in strainatate si nu castiga atat."

Chiar si la salarii de 1.000 de euro, fermierii nu gasesc specialisti.

Laurentiu Baciu, fermier: "Foarte multi fug de munca, din pacate. Au disparut scolile de profil si am ajuns acum astfel: calificarea lor se face la locul de munca."

Pe de alta parte, tractoristii au un volum de munca urias. 10 trebuie sa prelucreze 2.000 de hectare de pamant. Din fericire, in cabina unui tractor modern te simti ca intr-o masina de ultima generatie. Scaunul este amortizat cu perna de aer, iar masinaria are chiar si instalatie de climatizare.