Masurile sunt cuprinse intr-o nota prezentata, miercuri, Guvernului de catre ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, privind modificsarile pe care ministerul de resort le va propune, mai intai, comisiei parlamentare de agricultura din Senat si, ulterior, in Camera Deputatilor legate de actualul proiect al legii de vanzare a terenurilor agricole catre persoanele fizice, ca urmare a solicitarii de reexaminare formulate de presedintele Traian Basescu.

Nota releva ca noua forma a legii va stabili ca vanzarea terenului la un pret mai mic ori in conditii mai avantajoase decat cele aratate in oferta de vanzare atrage anulabilitatea vanzarii, potrivit Mediafax.

Ministrul a explicat ca va introduce aceasta clarificare dupa ce presedintele, a carui "logica" nu a inteles-o, a afirmat ca dreptul de preemptiune poate fi vandut la un pret mult mai mic dupa ce este epuizat.

Titlul legii va fi modificat pentru o mai mare claritate, urmand sa se refere la terenurile aflate in extravilanul localitatilor, cu un regim aplicabil atat persoanelor fizice, cat si persoanelor juridice, iar Agentia Domeniilor Statului (ADS) nu va mai fi transformata intr-o agentie de reglementare a pietei funciare, ci isi va pastra denumirea, va trece in subordinea prim-ministrului si va avea rol de "preemptor si cumparator" pe piata funciara, estimandu-se ca, in prima faza, nu va avea un rol de vanzator.

In Ministerul Agriculturii va fi infiintata o directie speciala de reglementare a pietei funciare, care va asigura relatia doar cu primaria, nu cu vanzatorul, pentru a reduce birocratia, si va aviza vanzarile de terenuri care depasesc 30 de hectare. Vanzarea suprafetelor de pana la 30 de hectare va fi avizata de structurile teritoriale ale ministerului.

"Cred ca este o clarificare care raspunde solicitarii presedintelui de a nu avea si jucator, si arbitru pe piata funciara in rolul unei singure agentii", a spus Constantin.

Ministrul a apreciat ca, dupa ce aceste modificari vor fi adoptate de Parlament si proiectul de lege va fi retransmis presedintelui, nu va mai exista absolut niciun motiv ca actul normativ sa nu fie promulgat. El a precizat din nou ca esenta legii ramane aceeasi, in sensul ca prin instituirea si extinderea dreptului de preemptiune catre arendasi, vecini si stat este protejat interesul national si cel local.

Marti seara, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat pentru Mediafax ca este surprins de faptul ca presedintele Traian Basescu cere abia acum unele modificari ale Legii de vanzare a terenurilor agricole catre persoanele fizice, desi aceasta a fost prezentata in dezbatere publica din septembrie.

El a apreciat ca legea trebuia promulgata chiar daca avea unele "imperfectiuni" cauzate atat de faptul ca a trebuit sa fie facuta urgent, cat si de unele modificari aduse in Parlament. Ministrul a adaugat insa ca, in pofida acestor mici probleme, actul normativ favoriza cetatenii romani, fermierii, comunitatea locala.

Ministrul a precizat ca Guvernul a facut si va face tot ce se poate ca prin aceasta lege sa fie protejat interesul national, dar a aratat ca este imposibil ca pentru cetatenii europeni sa fie aplicata o masura similara cu cea pe care statele acestora o aplica cetatenilor romani.

In ceea ce priveste obiectiile referitoare la Administratia Domeniilor Statului (ADS), ministrul Agriculturii a admis ca acestea sunt de luat in calcul si a precizat ca este dispus sa le modifice, chiar daca Ministerul Justitiei nu a avut obiectii de legalitate atunci cand a emis un aviz.

El a subliniat si faptul ca presedintele Traian Basescu a fost cel care a semnat Tratatul de aderare la Uniunea Europeana, reprezentand documentul prin care Romania si-a asumat inclusiv liberalizarea pietei funciare.

Presedintele Traian Basescu a cerut Parlamentului, recent, reexaminarea Legii care reglementeaza cumpararea de terenuri de catre cetatenii europeni.

Presedintele mentiona in cerere faptul ca articolul. 2 alineat (2) stabileste ca "prevederile prezentei legi se aplica cetatenilor romani, respectiv cetatenilor unui stat membru al Uniunii Europene sau ai statelor care sunt parte la Acordul privind Spatiul Economic European (ASEE)…" si "persoanelor juridice avand nationalitatea unui stat membru al Uniunii Europene sau a statelor care sunt parte la Acordul privind Spatiul Economic European (ASEE)".

"Aceasta reglementare nu este clara, intrucat trebuie prevazut expres daca legea se aplica si persoanelor juridice avand nationalitatea romana sau numai persoanelor juridice avand nationalitatea unui stat membru al Uniunii Europene, altele decat cele romane", se preciza in cerere, adaugandu-se ca aceasta mentiune "este utila deoarece un act normativ trebuie sa fie predictibil si previzibil".

Marti, presedintele Traian Basescu a trimis Parlamentului o completare la cererea de reexaminare a legii privind terenurile, mentionand ca cetatenii si persoanele juridice din UE ar trebui sa poata cumpara terenuri extravilane in aceleasi conditii in care romanii pot cumpara terenuri in statele UE.

Potrivit presedintelui, instituirea unei asemenea reglementari nu este de natura sa creeze o restrictie in privinta achizitionarii de terenuri agricole in Romania de catre cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene ori de catre persoanele juridice avand nationalitatea unui stat membru al Uniunii Europene, ci urmareste sa ofere conditii legale similare in cadrul sistemul legislativ european.

Conform Tratatului de aderare la UE, Romania s-a angajat ca la 1 ianuarie 2014 sa liberalizeze piata funciara, astfel incat cetatenii straini, persoane fizice, din comunitatea europeana sa poata cumpara fara restrictii terenuri agricole.