Diferentele sunt calculate la preturi comparabile, precizeaza Institutul National de Statistica. 

INS noteaza ca in 2013, in structura productiei, au aparut modificari in sensul cresterii ponderii celei vegetale la 68,6% (53,8 miliarde lei), de la 62,5% in 2012, si scaderii ponderii productiei animale la 30,4% (23,8 miliarde lei), de la 36,7%.

Ponderea serviciilor agricole, de 1% (744 milioane lei), nu prezinta modificari semnificative fata de anul precedent. 

Structura valorica a productiei vegetale, pe principalele grupe de culturi, este diferita in cei doi ani. Astfel, in anul 2013 comparativ cu anul 2012, ponderea culturilor de cereale si de cartofi a crescut cu 5,8 puncte procentuale, la 37%, respectiv cu 3,1 puncte procentuale, la 10,6%, iar cea a plantelor uleioase a urcat de la 7,7% la 9,2%. 

De altfel, cele trei categorii aflate in crestere detin aproape 57% din valoarea productiei vegetale. 

In acelasi timp, ponderea culturilor de legume si pepeni a scazut cu 5,7 puncte procentuale, la 15,1%, cea a culturilor de plante de nutret cu 2,5 puncte procentuale, la 10,4%, si cea a fructelor si strugurilor s-a redus cu 2,1 puncte procentuale, la 8,9%. 

Structura valorica a productiei animale pe principalele grupe de produse prezinta mici diferente fata de anul precedent. La porcine ponderea a crescut cu 1,6 puncte procentuale, iar la bovine si la pasari ponderea a scazut cu 3,1 puncte procentuale, respectiv cu 2,1 puncte procentuale. 

Cea ma mare pondere in valoarea productiei animale este detinuta de produse obtinute din prelucrarea laptelui in ferme zootehnice - 27,7%, urmata de bovine - 24,6%, pasari - 20,3%, porcine - 18,7%, ovine si caprine - 5,4% si sericicole, apicole, cabaline - 3,3%.