In prezent, fermierii romani schimba soiurile pentru un plus de productivitate, ceea ce determina modificarea gustului natural al fructelor.

Reportajul realizat de Anca Nastasi arata cum soiurile cu traditie in Romania dispar, facand loc pe tarabele din piete unor noi produse care nu se ridica la aceleasi standarde. Acest fapt este cauzat de dorinta cultivatorilor de a se adapta la cerintele pietei prin alegerea unor soiuri mult mai eficiente.

Pentru a avea o productie mai mare si pentru a obtine fructe si legume cat mai rezistente, fermierii romani aleg specii noi de plante si pomi fructiferi.

Fructele si legumele produse astazi in Romania sunt destinate comertului si pot fi culese pe intreaga durata a anului. in plus, acestea rezista mult mai mult timp la tarabe si pe rafturile supermarket-urilor, insa nu-si mai pastreaza parfumul si gustul.

Romanii, nostalgici dupa aromele fructelor din copilarie, aleg produsele autohtone in detrimentul celor din import. Insa ei nu realizeaza faptul ca si acestea au fost modificate in timp, pentru ca fermierii aleg productivitatea in defavoarea gustului.

Aflati totul despre adevarata valoare a fructelor si legumelor romanesti, duminica, la Romania, te iubesc.