In prezent ar putea fi notificati cei aflati in Ucraina, insa nu sunt feriti de primejdii conationalii din Grecia sau Turcia.

Problemele pot aparea intr-o calatorie atunci cand va asteptati mai putin. A patit-o de curand si Ovi care acum este convins ca o astfel de aplicatie i-ar fi prins bine. Drept urmare sustine initiativa oficialilor de la Externe alaturi de Paula Seling.

"Chiar am fi avut nevoie de asa ceva in urma cu cateva zile cand Ovi si-a pierdut pasaportul", a povestit Paula Seling.

Aplicatia il putea ajuta, pentru ca are printre altele adresele sectiilor consulare din toata lumea. In plus, dupa ce ati facut checkin-ul pe aeroport, faceti checkin in aplicatie, adica introduceti datele personale, numarul de telefon si tara in care mergeti.

Reporterul ProTv a ales, de pilda, Ucraina. A primit pe telefon o alerta, a fost avertizat ca exista factori de risc si ca trebuie sa paraseasca imediat teritoriul Crimeii.

Dar nu este singura avertizare:

Turcia - Proteste
Arabia Saudita - Virusul MERS
Guineea si Liberia - Epidemie Ebola
Libia - Insecuritate in Tripoli
Italia - Restrictii de transport
Ucraina - Zona de conflict
Egipt - Gripa porcina H1N1
Thailanda - Proteste

Alertele vin si prin SMS, daca nu aveti acces la internet. Cei care nu au telefoane inteligente se pot informa de la infochioscurile Ministerului Afacerilor Externe.

Aplicatia pentru mobil a costat MAE 10.000 de euro, iar cele 8 infochioscuri 40.000 de euro.