Potrivit unui comunicat al FGA, remis presei, dupa data publicarii deciziei, Fondul de Garantare a Asiguratilor poate proceda, la cererea posibililor creditori de asigurari ai companiei Forte Asigurari, la deschiderea dosarelor de dauna pentru evenimente intamplate intre data publicarii deciziei Autoritatii de Supraveghere Financiara si cea a denuntarii contractelor de asigurare, dar nu mai tarziu de 90 de zile de la data pronuntarii hotararii de deschidere a procedurii falimentului (art. 12 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguratilor).

FGA precizeaza ca in 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial a Deciziei nr. 1332/05 iulie 2016 privind stabilirea starii de insolventa, declansarea procedurii falimentului si retragerea autorizatiei de functionare a Societatii 'Forte Asigurari Reasigurari' SA, compania este obligata sa predea Fondului de Garantare a Asiguratilor evidenta contractelor de asigurare in vigoare la data publicarii Deciziei, evidenta completa a dosarelor de dauna si evidentele tehnico - operative si contabile aferente contractelor si dosarelor.

FGA va desemna in termen de 30 de zile o Comisie Speciala, formata din proprii specialisti, in vederea aprobarii sumelor solicitate la plata din disponibilitatile sale. Dupa preluarea evidentelor companiei Forte Asigurari, FGA va publica pe site-ul propriu, www.fgaromania.ro, lista potentialilor creditori de asigurari ai companiei.

Plata dosarelor se va putea realiza de catre FGA doar dupa ce instanta de judecata stabileste, definitiv, falimentul Forte Asigurari, conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 266 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa. In vederea incasarii indemnizatiilor/despagubirilor, orice persoana care pretinde un drept de creanta de asigurari impotriva asiguratorului in faliment poate formula o cerere motivata in acest sens, adresata Fondului in termen de 90 de zile de la data ramanerii definitive a hotararii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nasterii dreptului de creanta, atunci cand acesta s-a nascut ulterior.

Prin decizia Autoritatii de Supraveghere Financiara, nr. 1332/05 iulie 2016, societatea este obligata sa-si informeze clientii asupra posibilitatilor de denuntare a contractelor incheiate cu Forte Asigurari, cat si cu privire la dreptul acestora de a recupera primele de asigurare achitate, aferente acestor contracte, proportional cu perioada cuprinsa intre momentul denuntarii si cel al expirarii duratei lor de valabilitate.