Hamburg, al doilea cel mai mare oraș din Germania, va deveni primul oraș din Europa care va interzice parțial mașinile diesel, pentru a reduce poluarea, scrie CNN Money.

Autoritățile spun că vor începe cu mașinile și camioanele diesel mai vechi, care vor fi interzise pe străzile principale din centrul orașului, începând din 31 mai.

Germania se află de câțiva ani sub presiunea rezidenților care cer îmbunătățirea calității aerului, după ce Volkswagen a recunoscut, în 2015, că a folosit softuri modificate de măsurare a emisiilor poluante pentru a păcăli testele. Puternica industrie auto a țării a făcut însă lobby masiv pentru amânarea oricărui fel de interdicție.

În Hamburg au apărut deja indicatoarele care interzic circulația pe străzile principale pentru mașinile diesel vechi, oferind rute alternative. Autoritățile nu au clarificat încă dacă rezidenții vor fi scutiți de la această interdicție.

Potrivit datelor Asociației Europene a Producătorilor Auto, aproape o treime din mașinile din Germania – adică aproximativ 15 milioane, sunt diesel.

Comisia Europeană a anunțat, luna aceasta, că va acționa Germania la Curtea de Justiție a UE pentru că nu respectă calitatea aerului, alături de alte cinci țări.

Decizia autorităților din Hamburg vine ca urmare a deciziei unui tribunal din Leipzig care a stabilit, în februarie, că interzicerea accesului autovehiculelor diesel în centrul oraşelor este legală, în anumite condiţii.

Deşi decizia Tribunalului administrativ federal din Leipzig vizează în mod direct doar două oraşe (Dusseldorf şi Stuttgart), care de acum vor putea pune în practică astfel de interdicţii, hotărârea curţii deschide calea pentru ca şi alte oraşe din Germania să introducă restricţii pentru utilizarea automobilelor diesel.

Acest lucru ar putea avea consecinţe pentru industria auto din Germania, care până acum s-a bazat pe vehiculele cu motoare diesel.

Sunt vizate în principal aproximativ 9,4 milioane vehicule diesel care respectă normele mai vechi, Euro 5 şi Euro 4, care sunt înmatriculate în Germania.

Chiar dacă şi alte ţări analizează posibilitatea introducerii unor restricţii pentru automobilele diesel, hotărârea Tribunalului administrativ federal din Leipzig este o lovitură serioasă pentru industria auto germană. Numai posibilitatea unei astfel de interdicţii a dus la scăderea vânzărilor de automobile diesel în ţara care a inventat această tehnologie. Cota de piaţă a automobilelor diesel a coborât de la 48% în 2015 la aproximativ 39% în 2017.

Acest dosar are implicaţii şi dincolo de Germania. Autorităţile din Paris, Madrid, Mexico City şi Atena au anunţat că intenţionează să interzică accesul automobilelor diesel în centrul oraşelor începând din 2025, în timp ce primarul din Copenhaga ar vrea să interzică accesul automobilelor diesel încă de anul viitor.

Mașinile diesel își fac ieșirea din Europa

După ce autoritățile de la Bruxelles au adoptat regementări drastice și extrem de costisitoare pentru producatorii auto în ceea ce privește poluarea, tot mai multe companii renunță să mai lanseze sau să mai comercializeze mașini diesel în Europa.

Cererea pentru mașinile diesel a scăzut dramatic, după izbucnirea scandalului emisiilor poluante de la Volkswagen, în 2015. În ultimii ani, producătorii auto au început să investească mai mult în mașinile electrice, pe fondul reglementărilor drastice impuse de autoritățile europene în ceea ce privește respectarea normelor de emisii de dioxid de carbon.

Gigantul suedez Volvo Cars a anunțat că următorul sedan pe care îl lansează – S60, nu va fi produs și în variantă diesel, ci doar electrică. Noul sedan, care va fi lansat în săptămânile urmatoare, va fi pimul model de la Volvo care nu va avea și o versiune diesel, a anunțat compania suedeză cu sediul la Göteborg.

Anterior, Toyota și Nissan au decis să renunțe la motoarele diesel, în contextul scăderii drastice a comenzilor. Pentru Volvo, însă, 70% din vânzările de anul trecut au reprezentat mașini diesel. Spre comparație, Toyota a vândut doar 10%.

Viitorul nostru este electric și nu vom mai dezvolta o nouă generație de motoare diesel”, a spus Hakan Samuelsson, CEO Volvo. “Vom înlocui mașinile cu motoare cu combustie internă cu variante hibride, ca o măsură de tranziție către electrificarea totală.”

De asemenea, Fiat Chrysler Automobiles va renunța la versiunile diesel pentru modelele Alfa Romeo, Fiat, Jeep și Maserati, până în 2022, a anunțat directorul general Sergio Marchionne, care consideră că producția de mașini diesel nu își va mai reveni.

Anul trecut, aproximativ 44% din mașinile vândute în vestul Europei au fost diesel, în scădere de la vârful de 56%, în 2011, potrivit statisticilor Asociației Producătorilor Europeni de Automobile.