Transportatorii ar putea plati o prima RCA de maximum 7.534 de lei pentru un autovehicul de transport marfa cu masa peste 16 tone in timp ce pentru autovehiculele de transport de persoane cu o capacitate de peste 40 de locuri prima maxima va fi de 6.600 lei, potrivit unui comunicat al Autoritatii de Supraveghere Financiara remis, luni, AGERPRES. 

In cazul persoanelor fizice, pentru un autovehicul cu o capacitate cilindrica intre 1.201-1.400 cmc, al carui posesor are varsta cuprinsa intre 31 si 40 de ani, tariful de prima maxim este de 610 lei. 

Consiliul Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) a aprobat luni, intr-o sedinta speciala, Raportul cu privire la determinarea tarifelor de prima maxime pentru asigurarea obligatorie de raspundere civila auto pentru pagube produse tertilor prin accidente de vehicule. 

Tarifele maxime stabilite de ASF, potrivit legii, vor fi transmise Ministerului Finantelor Publice, care le va supune aprobarii Guvernului. 

"Tarifele de prima RCA maxime au fost determinate pe baza metodologiei adoptate de Consiliul ASF pe data de 5 octombrie, in urma unui proces de consultare publica, iar calculele respecta atat prevederile OUG 54/2016, cat si practicile actuariale general acceptate in industria asigurarilor", precizeaza institutia. 

Potrivit ASF, formula de calcul cuprinde frecventa daunelor, dauna medie, daunele intamplate, dar neraportate (IBNR), inflatia daunelor si incarcarea de siguranta, care determina prima de risc, la care se adauga cheltuielile de achizitie si administrare, fixe si variabile, precum si incarcarea de Bonus/Malus (15%) si cota de profit (1%). 

Cheltuielile de achizitie si administrare ale societatilor de asigurare cuprind o cota de 25%, in care intra contributiile asiguratorilor la fondurile de garantare si compensare a daunelor (FGA, Fondul pentru victimele strazii, Fondul Carte verde) de 8%, cheltuielile cu retelele de distributie si/sau intermediarii din piata (brokeri) - 10%, costul de capital de circa 2% si cheltuieli proprii variabile (5%). La aceasta se adauga o cota fixa de cheltuieli administrative cu salarii, chirii etc., in suma de 70 lei per unitate de expunere, atat pentru persoanele fizice, cat si pentru persoanele juridice, se precizeaza in documentul remis de ASF. 

Patronatele din transporturile rutiere UNTRR, FORT, APTE 2002, APULUM, ARTRI au acuzat, la sfarsitul saptamanii trecute, Autoritatea de Supraveghere Financiara ca nu a respectat termenii intelegerilor din 14 si 15 septembrie si au solicitat Guvernului sa intervina pentru aplicarea Ordonantei privind tarifele maximale ale RCA, astfel incat piata sa se deblocheze. 

Acestia acuzau faptul ca ASF a stabilit un tarif maxim de 7.960 lei/an pentru autoutilitare peste 16 tone fata de 7.500 lei conform protocolului semnat, prin includerea in calculul tarifelor maximale a unei cote de 30% pentru cheltuieli de administrare, si nu 25% cum a fost stabilit in data de 14 septembrie 2016 la Guvern. 

In aceste conditii, transportatorii au solicitat Guvernului si ASF masuri urgente pentru aplicarea OUG 54/14.09.2016 astfel incat incepand cu data de 20 octombrie sa produca efectele necesare deblocarii pietei RCA prin aplicarea tarifelor de prima maximale pentru urmatoarele 6 luni. 

Pe de alta parte, Consiliul Concurentei a anuntat, saptamana trecuta, ca va analiza proiectul de Hotarare de Guvern privind plafonarea tarifelor RCA, insa nu pentru a verifica daca sunt corecte calculele, ci pentru a se incredinta ca mecanismul astfel stabilit nu va crea discriminari pe piata.