"Evolutiile pe pietele materiilor prime sunt importante pentru banci, tinand cont ca ele ne dau informatii despre cresterea economica si implicatiile asupra calitatii activelor", sustin analistii Nick Anderson si James Chappell.

Ei avertizeaza ca "financializarea materiilor prime (folosirea lor drept garantii pe scara larga) sporeste temerile privind calitatea activelor", transmite Agerpres.

Incetinirea cererii pentru materii prime in China le-a redus pretul si i-a ingrijorat pe investitori, cum ar fi cei de la Glencore Plc, companie care anul acesta a pierdut 65% din capitalizarea de piata.

Aceste evolutii au contribuit la incetinirea economiei mondiale, dar si la scaderea valorii materiilor prime folosite drept garantii, conform Berenberg. 

Bancile europene nu reusesc sa-si majoreze rezervele de capital, pe fondul ratelor scazute ale dobanzilor in zona euro.

In plus, deciziile Guvernului chinez privind yuanul, masurile de relaxare cantitativa adoptate de Banca Centrala Europeana si perspectiva majorarii ratei dobanzii de catre Rezerva Federala a SUA "sporesc temerile privind sustenabilitatea si nivelul cresterii economice", avertizeaza Nick Anderson si James Chappell. 

Si compania de consultanta Coalition a avertizat luna trecuta ca veniturile globale obtinute in urma tranzactiilor cu materii prime de cele mai mari zece banci de investitii din lume, in primele sase luni din acest an, au scazut cu 25%, din cauza dificultatilor cu care se confrunta sectorul energetic. 

Veniturile Bank of America Merrill Lynch, Barclays, BNP Paribas, Citigroup, Credit Suisse, Deutsche Bank, Goldman Sachs, JPMorgan, Morgan Stanley si UBS de pe urma tranzactiilor cu materii prime, vanzarea derivatelor catre investitori si alte activitati din acest sector au scazut la 2,6 miliarde dolari in perioada ianuarie - iunie 2015, de la 3,5 miliarde de dolari in primele sase luni din 2014, conform Coalition. 

In ultimii ani, firmele din sectorul financiar implicate in tranzactiile cu materii prime au inceput sa fie afectate de reducerea marjelor de profit, cresterea normelor de capital si cresterea semnelor de intrebare din partea autoritatilor politice si a organismelor de reglementare cu privire la rolul bancilor in lantul de aprovizionare cu materii prime.