Acelasi sistem de compensare, prevazut de Codul de Procedura Fiscala, va fi valabil si la restituirea valorii reziduale a taxei, cand autovehiculul este scos din parcul auto national, se arata in proiectul normelor privind aplicarea noului sistem al taxei de poluare auto.

Valoarea reziduala a taxei reprezinta suma care ar fi platita pentru respectivul autovehicul daca acesta ar fi inmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto national.

Legea privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, promulgata de presedintele Traian Basescu, prevede o reducere a taxei de poluare cu pana la 25%, dand posibilitatea ca, in cazul in care taxa de poluare platita de la 1 iulie 2008 este mai mare decat cea rezultata din aplicarea acestei legi, proprietarii de masini sa poata solicita restituirea sumelor reprezentand diferenta de taxa platita.

Principiul este detaliat in proiectul hotararii de guvern privind normele de aplicare a legii, dar legat de prevederile Codului de Procedura Fiscala referitoare la compensarea cu obligatiile fiscale neachitate.

Astfel, atunci cand suma platita cu titlu de taxa pe poluare pentru autovehicule/taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule este mai mare decat suma rezultata din aplicarea noii legi, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentand diferenta de taxa platita, prin depunerea unei cereri de restituire la autoritatea fiscala. La cerere trebuie anexate dovada platii taxei (chitanta fiscala/ordin de plata, extras de cont), precum si cartea de identitate a vehiculului si certificatul de inmatriculare.

Cererea va fi solutionata in termenul prevazut de Codul de Procedura Fiscala, respectiv in termen de 45 zile de la inregistrare. Conform Codului, in situatiile in care sunt necesare informatii suplimentare, acest termen este prelungit cu perioada cuprinsa intre data solicitarii si data primirii informatiilor solicitate.

Proiectul normelor de aplicare stabileste insa ca, dupa primirea cererii de restituire, organul fiscal verifica "datele din evidenta analitica pe platitori, sub aspectul existentei unor obligatii fiscale neachitate inregistrate de catre contribuabil", si ca in situatia in care, urmare verificarilor, se constata existenta unor astfel de datorii, suma solicitata va fi restituita numai dupa efectuarea compensarii acestor obligatii fiscale restante.

Noul sistem de calcul al taxei

Prin noul sistem de calcul al taxei auto, Guvernul mizeaza pe o balanta financiara pozitiva a Fondului pentru Mediu, prognozand o crestere cu 336 milioane lei a veniturilor, prin impunerea la plata a tuturor autovehiculelor inmatriculate inainte de ianuarie 2007 si instrainate dupa data intrarii in vigoare a noii legi, si o scadere de doar 240 milioane lei a sumelor de incasat, ca efect al reducerea valorii taxei. Prin compararea celor doua valori, guvernantii estimeaza ca diminuarea valorii taxei nu va avea un impact negativ asupra bugetului de venituri si cheltuieli al Fondului pentru mediu, aceasta fiind acoperita din venituri preconizate sa fie incasate.

Proiectul normelor mentine totodata prevederea conform careia taxa auto poate fi ajustata atunci cand autovehiculul nu se incadreaza in parametrii standard, respectiv au un rulaj ridicat, de peste 15.000 kilometri in cazul vehiculelor de transport pasageri cu maximum opt locuri pe scaune, peste 30.000 kilometri la vehicule transport marfa cu greutate de pana la 3,5 tone, peste 60.000 kilometri pentru masini transport pasageri cu mai mult de opt locuri pe scaune si vehicule transport marfa cu greutate intre 3,5 tone-12 tone si peste 100.000 kilometri in cazul vehiculelor de transport marfa mai grele de 12 tone.

La rulajul mediu sunt luate in considerare si starea generala a masinii (semne de coroziune a caroseriei, revopsire, situatia tapiteriei si a componentelor de bord), dotarile standard (aer conditionat, ABS si airbag), vechimea autovehiculului.

Taxa poate fi ajustata pe baza declarației pe proprie raspundere a proprietarului masinii, in care acesta sustine ca rulajul mediu anual real al autovehiculului sau este mai mare decat rulajul mediu anual considerat standard pentru categoria respectiva de autovehicule.

Rulajul mediu anual real este calculat prin raportarea rulajului afisat de indicatorul de kilometraj la vechimea stabilita in functie de data primei inmatriculari.

Declararea nereala a rulajului autovehiculului va fi considerata si sanctionata conform Codului Penal. Pentru fals in declaratii, pedeapsa prevazuta in Codul Penal este inchisoare de la trei luni la doi ani sau amenda. Taxa va putea fi ajustata si atunci cand pentru un autovehicul rulat este dovedit pe baza expertizei tehnice efectuate de Registrul Auto Roman ca deprecierea este mai mare decat cea indicata de grila fixa.

In acelasi timp, daca proprietarul considera ca deprecierea autovehiculului sau este mai mare decat cea rezultata pe baza cotei initiale de reducere si/sau a cotei suplimentare de reducere a taxei, acesta poate contesta taxa, dar numai in baza rezultatului unei expertize privind evaluarea individuala a masinii. In acest sens, proprietarul trebuie sa solicite efectuarea expertizei de catre un membru al Corpului Expertilor Tehnici, care sa inscrie in raport cota reala de reducere a taxei. Pe baza cotei reale de reducere, autoritatea fiscala va proceda la calcularea taxei.

Taxa auto nu va fi aplicata pentru autovehicule cu doua sau trei roti ori asimilate, pentru tractoare agricole sau forestiere, precum si pentru autovehiculele care, in vederea scoaterii din parcul auto național și inmatricularii in alt stat, sunt inmatriculate temporar in Romania. Exceptiile de la plata taxei sunt acordate pe baza mentiunilor speciale inscrise in cartea de identitate a vehiculului.

Potrivit legii care are la baza principiul "poluatorul plateste", taxa de poluare va fi platita, o singura data, atat pentru autovehiculele noi sau second-hand care sunt inmatriculate pentru prima data in Romania. Pentru autovehiculele inmatriculate inainte de anul 2007, taxa de poluare va fi achitata de catre cumparator la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor, dupa ce intra in vigoare aceasta lege.

Modalitatea de calcul a taxei este unitara pentru toate situatiile in care aceasta se achita. Aceasta se calculeaza pe baza unor criterii obiective (tipul motorizarii, capacitatea cilindrica, emisia de CO2 si norma de poluare), luand in considerare si deprecierea autoturismului.

Aceasta lege elimina si discriminarea indirecta mentionata in hotararile Curtii Europene de Justitie, in cele doua cauze care au avut ca obiect interpretarea Art. 110 din Tratatul de Functionare al Uniunii Europene. In aceste hotarari, este precizat ca regimul de impozitare prevazut prin OUG nr. 50/2008 nu instituie o discriminare directa, dar poate genera o discriminare indirecta din cauza efectelor sale, descurajand importurile de autovehicule.

Citeste si:

Fiat si Chrysler cauta un partener. Grupul PSA Peugeot Citroen se arata interesat