Automobilele complet autonome vor fi dotate cu un dispozitiv numit "controlul benzii unice de circulatie", care va permite vehiculelor sa se deplaseze in mod autonom pe autostrazi, fara sa schimbe banda de circulatie, a explicat Ghosn.  

Renault-Nissan va lansa in 2016 o aplicatie pentru dispozitivele mobile ce le va permite utilizatorilor sa interactioneze din departare cu masinile lor, schimband muzica si temperatura masinii.  

Pana in 2018, alianta va incepe sa vanda vehicule dotate cu un dispozitiv numit "controlul multiplu al benzii de circulatie", prin care automobilele pot schimba banda de circulatie pe autostrazi si se pot deplasa prin trafic intens.

Ghosn a adaugat ca pana in 2020 Renault-Nissan va lansa masini care se pot deplasa autonom prin intersectii si prin traficul intens.  

La inceputul anului, Google a demarat discutiile cu majoritatea marilor producatori auto din lume si a inceput sa puna la punct o echipa de furnizori care sa ii permita sa accelereze proiectul care vizeaza lansarea pe piata, pana in anul 2020, a unor automobile complet autonome.