Estimarea sa s-a indeplinit cu un an mai devreme, datorita includerii in alianta a Mitsubishi, pana in 2018.

Ne aflam intre primii trei constructori auto incepand din ianuare, in functie de volumul vanzarilor, si ne asteptam ca vom ajunge pe primul loc la jumatatea anului, desi nu acesta a fost obiectivul nostru”, a spus Ghosn la adunarea generala a actionarilor de saptamana trecuta.

In primele patru luni alianta a fost aproape de primele doua locuri.

Potrivit datelor JATO Dynamics, grupul VW a vandut in intervalul ianuarie-aprilie 3,32 milioane de vehicule, Toyota 3,06 milioane si Renault-Nissan 3,02 milioane.

Felipe Munoz, analist in domeniul auto la JATO considera ca este incert daca alianta Renault-Nissan poate urca pe prima pozitie in acest an. Totusi, Munoz crede ca Renault-Nissan va fi inaintea grupului VW si a Toyota in privinta cresterii viitoare, avand in vedere punctele forte detinute in domeniul SUV-urilor si al vehiculelor electrice, potentialul urias din China si alte piete emergente.

Succesul lui Ghosn a fost dincolo de adaugarea Mitsubishi Motors in alianta, care anul trecut a vandut circa 934.000 de vehicule.

In primele patru luni, vanzarile globale ale aliantei au crescut cu 8% in termeni anuali, ale Toyota cu 6%, in timp ce livrarile grupului VW au scazut cu 1%.

Intre brandurile individuale, vanzarile Nissan au urcat cu 7%, Renault cu 10%, Mitsubishi cu 5% si cele ale Dacia cu 7%, potrivit JATO. Livrarile brandului rusesc Lada, consolidate in rezultatele Renault, au avansat cu 8%, piata rusa dand semne de redresare.

Brandul premium Infiniti al Nissan a inregistrat o crestere de 24% a vanzarilor, iar brandul sud-coreean Samsung al Renault de 38%.

SUV-urile au fost in ultimii ani segmentul cu cea mai mare crestere, iar alianta are cea mai mare cota de piata la aceasta categorie, de 12%, conform JATO. Nissan X Trail este SUV-ul cel mai bine vandut, iar vehicule ca Dacia Duster si Renault Kwid sunt atractive in India, Brazilia si Orientul Mijlociu, a aratat munoz.

Vanzarile de vehicule electrice sunt inca mici, dar Renault Zoe si Nissan Leaf sunt lideri de piata.