Decizia vine ca urmare a unei directive europene de armonizare a legislatiei in ceea ce priveste permisele auto, care include in categoria de cvadriciclurilor care pot fi conduse cu permis de scuter si modelul de la Renault.

Noul regulament – care inainte se aplica de la varsta de 16 ani, se aplica doar modelului Twizy Life 45, care este dotat cu un motor de doar 5 CP si care atinge un maxim de 45 km/ora. Spre comparatie, Twizy EV are o putere de 13 CP si poate ajunge la 80 km/ora.

In aceste conditii, este de asteptat ca modelul pe patru roti dotat cu airbag si centuri de siguranta sa fie preferat de tineri, ca alternativa la scuterele cu doua roti.

Potrivit Renault, compania a vandut mai mult de 15.000 de masini Twizy Life 45 pana in prezent in Europa. Preturile pornesc de la 6.800 de euro.

Twizy dispune in partea frontala de o trapa care acopera cablul de incarcare, iar masina se poate bransa la orice priza de 220 V. Bateria se incarca complet in 3 ore si 30 de minute.

Dotarile standard de confort si siguranta includ airbag frontal, frane cu disc pe toate rotile sau imobilizator electronic codat, centuri de siguranta, sistem de dezaburire si pre-echipare audio, tapiterie rezistenta la apa, 2 torpedouri si 2 spatii de depozitare in spate.

Printre dotarile optionale se regasesc sistemul de usi cu deschidere verticala, jante de aliaj, acoperis panoramic sau senzori de parcare.