Mitingul a inceput in jurul orei 13.00 cu intonarea imnului Romaniei. Protestatarii au avut pancarte pe care scria: "Clasa politica iresponsabila", "Jos Guvernul", "Jos Basescu" si au scandat lozinci impotriva acestora. 

Liderul Sindicatului Automobile Dacia, Nicolae Pavelescu: "Daca ar fi avut un gram de patriotism cei din Guvern, nu am fi fost aici sa spunem «Jos Guvernul!». Unde este patriotismul celor care ne conduc? Daca astazi eram auziti, nu eram in aceasta piata sa spunem «Jos Basescu!» De ce jos Basescu? Pentru ca pe vremea lui a fost modificat Codul Muncii in interesul altora, nu al cetatenilor Romaniei".

Viceliderul Ion Iordache:  "Ne aflam azi intr-un moment in care investitorii au inceput sa-si piarda interesul. (…) Dorim sa fim ascultati, dorim un program national pentru invatamantul profesional, dorim infrastructura, sprijin financiar pentru intreprinderile care se dezvolta, guvernantii sa vina printre noi sa ne afle pasurile".

Liderii de sindicat care s-au adresat manifestantilor au acuzat faptul ca, in baza Codului Muncii, angajatorii le fac muncitorilor contracte pe durata determinata, aceasta fiind una dintre marile nemultumiri ale angajatilor.

Reprezentantii BNS, care ii reprezinta pe angajatii companiilor Dacia Renault si Ford Craiova, avand membri de sindicat si in societatile care produc componente si subansamble auto, au afirmat ieri ca autostrada Pitesti-Sibiu este vitala pentru ca aceste doua platforme industriale sa isi mentina un nivel competitiv pe piata si sa asigure stabilitatea locurilor de munca a peste 150.000 de oameni. 

"Acest tronson de autostrada este vital pentru ca Dacia Renault sa isi mentina un nivel competitiv pe piata si sa asigure stabilitatea locurilor de munca si venituri decente pentru angajati, iar industria de subansamble si componente auto dezvoltata pe orizontala, care asigura existenta a 150.000 de lucratori si a familiilor acestora, nu poate functiona in absenta unei infrastructuri rutiere decente. Posibilitati de finantare pentru acest tronson de autostrada exista, obligatii asumate in raport cu Uniunea Europeana exista, iar necesitatea constructiei in regim prioritar nu poate fi negata sub nicio forma", spun liderii BNS.