In ultimii ani, numarul terenurilor cultivate cu aceasta planta s-a dublat. Iar acesta primavara s-a dovedit de bun augur. Agricultorii au dat putin la semanat si au castigul asigurat dupa cules.

Agricultor: "Se vad pastaile. Are o densitate buna de 52 de plante pe metru patrat si spunem ca e o productie buna de la 45-60 de plante pe metru patrat."

Daniel Soare, inginer agricol: "N-am avut iarna. A fost o toamna lunga, prelungita, cu fluctuatii de temperatura, mai mult pozitive, si doar 7-8 zile de iarna, lucru care a fortat cultura de rapita sa se dezvolte. E avansata cu 3 saptamani, o luna."

Rapita nu e o planta pretentioasa si are nevoie doar de cateva tratamente impotriva daunatorilor. Profitul variaza intre 1.000 si 1.500 de lei, la hectar.

Ion Dinu, agricultor: "Fiind inflorita, recoltam mai devreme, pe la jumatatea lui iunie. E bine pentru ca nu ne mai prind caldurile toride din iulie, cand productia scade."

La rapita, castigul este dublu fata de grau sau porumb. Piata de desfacere este asigurata pentru ca ungurii si nemtii sunt foarte interesati. Odata recoltata, rapita este transformata in ulei sau biocombustibil. Planta este cautata si pentru flori de catre apicultori, care se grabesc sa-si instaleze stupii in campurile de rapita.