Un eventual acord ar pune punct actualei alianţe a celor două companii şi ar da naştere unei singure corporaţii. Carlos Ghosn, preşedintele ambelor companii, este cel care conduce negocierile urmând a fi numit în fruntea entităţii combinate, au precizat sursele, potrivit Agerpes.

Acţiunile Renault SA au înregistrat o creştere de peste 7% după publicarea acestor informaţii.

La începutul acestei luni, alianţa Renault-Nissan a dezminţit informaţiile apărute în presă potrivit cărora Nissan poartă discuţii pentru a prelua pachetul de 15% din acţiunile Renault deţinut de statul francez, o mişcare considerată drept primul pas dintr-o posibilă fuziune a celor doi constructori.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault dar nu are drepturi de vot la constructorul francez.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.