Un grup de investitori ai Tesla a cerut companiei sa adauge doi directori independenti, fara legaturi cu Musk, in consiliul de administratie, pentru a oferi un control esential asupra posibilelor disfunctionalitati ale dinamicii companiei, scrie News.ro.

Musk i-a sfidat insa, sugerandu-le in schimb ca investeasca in actiuni Ford.

Intr-o scrisoare cu data de luni, cinci investitori, intre care California State Teachers Retirement System, Hermes Equity Ownership Services si CtW Investment Group, au cerut Tesla ca toti directorii sa fie realesi anual.

Ne asteptam ca pe masura ce companiile fac tranzitia spre statutul de companii tranzactionate la bursa, structurile de guvernanta si practicile existente la momentul ofertei publice initiale sa evolueze, pentru a se adapta la schimbarea strategiei. Cu toate acestea, board-ul Tesla, format din sapte membri, este in mare parte neschimbat”, se arata in scrisoare.

Condusa de enigmaticul Musk, Tesla a devenit recent cel mai valoros producator auto american, depasind General Motors. Capitalizarea Tesla a revenit intre timp sub cea a General Motors, miercuri atingand nivelul de 50,3 miliarde de dolari, fata de 50,8 miliarde de dolari in cazul GM.

Acest grup de investitori ar trebui sa cumpere actiuni Ford. Guvernanta lor este uimitoare”, a scris Musk.

Seful Tesla a mai scris pe Twitter ca isi va respecta in curand o promisiune anterioara de a numi mai multi directori independenti, dar ca grupul de investitori nu are nicio legatura cu aceasta decizie.

In ultima luna, actiunile Tesla au crescut cu 35%, investitorii anticipand ca Musk va revolutiona industria auto si cea a energiei.