Toyota a retras 1,73 milioane de autovehicule, iar Honda aproximativ 1,14 milioane, deciziile celor doua companii afectand clientii de pe mai multe continente, potrivit Mediafax.

Nissan a rechemat 137.000 de masini in Japonia.  Airbag-urile suspectate a fi defecte sunt produse de compania japoneza Takata, ale carei actiuni s-au prabusit joi cu 15%. 

Potrivit Toyota, defectiunea poate cauza activarea la intamplare a airbag-urilor pentru locurile din fata sau a sistemului de blocare a centurilor de siguranta.  Airbag-urile suspectate a fi defecte au fost produse de Takata in perioada 2000 - 2002, a declarat un reprezentant al companiei, care a refuzat sa nominalizeze producatorii auto expusi la produsele neconforme. 

Toyota a precizat ca cele mai multe automobile afectate sunt modele Corolla si Camry, produse in perioada 2000 - 2004. 

In pofida rechemarilor masive, actiunile producatorilor auto japonezi au crescut joi pe bursa de la Tokyo. Toyota a inchis in urcare cu 5,8%, in timp ce Nissan a avansat cu 4,4%, iar Honda cu 3,1%. Indicele Nikkei a crescut cu 2%, depasind maximul ultimilor 4 ani.