Doi ministri importanti ai cabinetului Boc au declarat ca remanierea Guvernului este iminenta. Urmeaza consultarile oficiale la partid, cele cu partenerii de la UDMR si cu aliatii progresisti. Ultimul cuvant si-l va spune Traian Basescu!

"Peste doua saptamani se face remanierea", a declarat un ministru important din cabinet. "Remanierea e obligatorie. Cel tarziu in aceasta vara!", a impins putin termenul un coleg al acestuia.

Numele vehiculate pentru remaniere sunt: Mihai Seian, Daniel Funeriu, Mihail Dumitru si Sebastian Vladescu.

Ministrii vizati infirma, insa, zvonurile privind o eventuala demisie. Astfel, ministrul educatiei, Daniel Funeriu, a declarat ca nu intentioneaza sa isi dea demisia, in ciuda informatiilor aparute in timpul sedintei de guvern. “Nu! Am o reforma de dus la capat”, a afirmat el.

De asemenea, ministrul muncii, Mihai Seitan, a negat faptul ca ar avea de gand sa plece din Minister si a spus ca demisia lui este o inventie. Iar ministrul agriculturii, Mihail Dumitru, considera ca tot ce s-a spus reprezinta o "manipulare".

La randul ei, purtatoarea de cuvant a Guvernului, Ioana Muntean, a declarat ca informatiile privind demisia unor ministri reprezinta doar zvonuri false, iar premierul Emil Boc a parasit pentru putin timp sedinta de miercuri a Executivului numai pentru a se intalni cu un oficial de la Bruxelles.

"Zvonurile referitoare la demisia unor ministri sunt false", a spus presei oficialul guvernamental.

Intre timp, PSD si PC vor contesta la Curtea Constitutionala masurile de austeritate.

Conducerea FMI decide pe 28 iunie daca va acorda urmatoarea transa de imprumut Romaniei. Mircea Geoana sustine ca transa a cincea va fi amanata pana in septembrie.

"Ni s-a invocat fapul ca trebuie sa luam o transa de la FMI acum, la boardul din 20 iunie. Pot sa va spun cu toata experienta pe care o am in acest domeniu ca este imposibil ca aceasta transa sa mai vina in termenul dat. De aceea eu ma astept ca cei de la Fond si Comisia Europeana (...) sa astepte probabil pana in septembrie ca sa vada daca aceste masuri produc sau nu efecte in economia reala ", a declarat Geoana.