Liderii europeni au declarat ca acordul Greciei cu creditorii privati, pentru reducerea cu 50% a datoriilor printr-un schimb de obligatiuni, va fi unic si nu va fi aplicat altor state care au probleme financiare.

Detinatorii de obligatiuni portugheze sunt sceptici, iar randamentul titlurilor pe termen de 10 ani a urcat luni la un nou record de la infiintarea euro, de 15,78%.

"Datoriile Portugaliei si lipsa cresterii economice sunt similare cu situatia Greciei. Pretul obligatiunilor scade pentru ca este evident pentru toata lumea ca daca datoriile Greciei vor fi reduse, acelasi lucru s-ar putea intampla si in cazul Portugaliei", a declarat Yannick Naud, care administreaza active de 150 de milioane de dolari la compania Glendevon King Asset Management.

Obligatiunile portugheze au avut cea mai proasta evolutie comparativ cu titlurile celor noua state din Uniunea Europeana retrogradate de Standard&Poor’s pe 13 ianuarie, cand ratingul Portugaliei a fost redus la nivelul "junk", nerecomandat pentru investitii.

"Este probabil sa aiba loc o anumita implicare a creditorilor privati, acesta este unul dintre principalele riscuri", a declarat Jim Cielinski, seful departamentului de operatiuni cu venituri fixe al companiei Threadneedle Asset Management.

Fondul Monetar International anticipeaza ca PIB-ul Portugaliei se va contracta cu 3% in acest an.

Citeste si:

Dupa Grecia, o alta tara din zona euro ar putea renunta la moneda unica