Bugetul a secat atat de mult la capitolul investitii, ca abia daca mai terminam ce e pe punctul sa fie incheiat si nimic in plus, explica Guvernul.

Premierul si ministrul Transporturilor au vizitat astazi Autostrada Transilvania. Chiar si cei doar 12 kilometri care vor fi finalizati anul acesta nu vor fi platiti decat la primavara.

Daca s-a taiat asa de mult de la marile proiecte, sa nu ne miram ca s-au redus si sumele cuvenite autoritatilor locale din TVA-ul incasat pe teritoriul lor.

Consiliile judetene si primariile pierd peste 2 miliarde de lei noi. Pentru ca ele au acoperit jumatate din banii dati suplimentar pentru pensii si alocatii sociale.

Premierul spune ca statul nu va mai finanta decat investitiile avansate. “Ministrii vor fi in masura sa va spuna cum le-au prioritizat. In primul rand terminam ce avem inceput si apoi pornim investitii noi", a explicat Emil Boc.

Ministerul Dezvoltarii Regionale a redus drastic investitiile, iar programul de reabilitare termica a blocurilor a murit.

"Pentru acela nu mai avem nici un ban. Programul de reabilitare termica a avut finantare doar pentru a plati lucrarile de anul trecut. Vor fi reduceri la programul de construire ANL. Anul acesta se faceau doar salile de sport incepute anul trecut, acum probabil vom termina si mai putine decat ne propusesem”, a spus Elena Udrea, ministrul Dezvoltarii Regionale.

Iar la Autostrada Transilvania banii nu ajung nici pentru lucrarile care vor fi terminate anul acesta. "Cu o finantare de la buget, autostrada va inainta foarte-foarte incet si foarte greu”, a precizat, la randul sau, Radu Berceanu, ministrul Transporturilor.

In perioada urmatoare lucrarile vor ingheta si la multe alte proiecte de investitii.