Fabrica Takata din Arad, care produce volane si centuri de siguranta pentru autoturisme, a incheiat noul contract colectiv de munca pentru cei aproximativ 4.500 de angajati, valabil pana in 2019, care prevede si cresteri salariale de la 1 iulie 2017, scrie News.ro.

Sindicatul ”Europa” de la SC Takata Romania SRL, societate care opereaza fabrica de componente auto din Arad, a anuntat incheierea noului contract colectiv de munca pentru cei aproximativ 4.500 de angajati.

Liderul sindical, Lucian Lengyel, a declarat, luni, ca negocierile cu board-ul companiei pentru noul contract colectiv de munca au fost incheiate vineri, iar documentul prevede atat salarii mai mari cat si conditii de munca mai avantajoase.

Negocierile cu board-ul s-au derulat pe perioada a doua luni, iar in acest moment putem anunta ca avem un nou contract colectiv de munca, valabil pentru perioada 2017-2019. De la 1 iulie 2017, salariile in fabrica din Arad vor creste, dar avem si o reglementare mult mai favorabila a relatiilor de munca”, a spus Lengyel, care nu a putut da publicitatii procentul cresterilor salariale, afirmand insa ca din iulie ”salariile vor fi printre cele mai competitive din aceasta parte a Europei”.

Referitor la informatiile publicate in presa internationala, potivit carora ”corporatia mama” ar putea declansa procedura de faliment, liderul sindical din Arad afirma ca aceasta actiune ”nu ar fi urmata de dizolvarea companiei”.

”Desi board-ul ne tine la curent cu evolutia companiei, nu am primit o informare pe cale oficiala despre o eventuala procedura de faliment. Totusi, e important de precizat ca aceasta procedura nu ar inseamna o dizolvare, ci ar urmari interesul companiei. Au trecut si alte corporatii prin astfel de proceduri de reorganizare, iar fabricile nu au fost afectate”, spus Lengyel.

Conform liderului de sindicat, ”fabrica din Arad este una dintre cele mai profitabile entitati de sub umbrela Takata si nu s-ar pune problema inchiderii”.

”Indiferent de evolutia din punct de vedere juridic, fabrica din Arad va ramane in functiune. Exista si au existat mereu investitori interesati de aceasta unitate”, a mai spus liderul sindical.

Lucian Lengyel a adaugat ca fabrica face permanet angajari datorita volumului mare de munca.

”Avem foarte multe contracte in derulare si chiar organizarea concediilor in aceasta perioada ne pune probleme serioase, pentru ca avem nevoie de oameni la posturi. Facem in permanenta angajari si se acorda diverse stimulente pentru a creste cat mai mult gradul de retentie a personalului. Nu se pune problema de concedieri”, a mai spus liderul sindical.

Potrivit reprezentantilor Agentiei Judeteane pentru Ocuparea Fortei de Munca Arad, Takata Arad are notificate 17 posturi vacante in momentul de fata, insa la inceputul anului avea aproximativ 150 de posturi libere.

Fabrica Takata din Arad are trei sectii, una de volane, a doua de centuri de siguranta si una de scularie, amplasate in doua locuri si desfasurate pe aproximativ 25 de hectare de teren, fiind unul dintre cei mai mari angajatori din judet. Sub umbrela consortiului japonez mai functioneaza o fabrica si in Sibiu, unde se produc saci pentru airbag-uri.

Presa internationala a scris ca Takata Corporation ar putea cere intrarea in faliment, pana la finele lunii iunie, compania fiind puternic indatorata in urma unui scandal legat de fabricarea unor airbag-uri cu risc de explozie la declansare.

Bursa de la Tokyo a anuntat, vineri, ca a suspendat de la tranzactionare actiunile Takata, in urma informatiilor din presa legate de posibila intrare in faliment a companiei.

Intrarea in faliment ar fi o etapa in reorganizarea Takata, care negociaza de cateva luni o infuzie de capital din partea companiei Key Safety, care ar crea o alta entitate juridica pentru preluarea unei parti din actiunile consortiului japonez.