Deutsche Post va plati 440 penny pentru o actiune UK Mail, o prima de 43% fata de pretul de la inchiderea sedintei bursiere de marti, ceea ce evalueaza tranzactia la 242,7 milioane de lire sterline (316 milioane de dolari), excluzand datoria, a anuntat miercuri compania germana.

Deja lider pe piata interna, Deutsche Post vrea sa se extinda in Europa pentru a compensa declinul inregistrat in serviciile postale logistice, provocat de cresterea comenzilor online. Compania germana a achizitionat o participatie in Relais Colis SAS din Franta si are operatiuni in 16 state europene.

Miercuri, actiunile UK Mail au urcat cu 132 penny, la 439,50 penny, la Bursa de la Londra.

Titlurile Deutsche Post, unde statul german detine o participatie de 20%, se tranzactionau in crestere cu 0,7%, in timp ce actiunile Royal Mail inregistrau un declin de 0,9%.

Royal Mail concureaza cu Deutsche Post pe piata europeana, prin divizia sa de serviciile postale logistice - General Logistics Systems. Pe acest segment, lider de piata este Deutsche Post DHL.