Zborurile vor fi operate de doua ori pe saptamana, in zilele de marti si joi, iar tarifele pornesc de la 29,9 euro.

"Prin introducerea orasului Palermo in programul nostru de vara am ajuns deja la sapte destinatii internationale, iar intentia noastra este sa extindem rutele si purtam in continuare discutii cu mai multe aeroporturi in acest sens", a declarat, intr-un comunicat remis Incont.ro, directorul executiv al Fly Romania, Catalin Butu.

Fly Romania va incepe operarea de zboruri interne si internationale de la mijlocul lunii mai.

Pentru rutele interne, tarifele vor fi unice, respectiv 69,9 euro/zbor pentru Bucuresti - Timisoara si 49,9 euro/zbor pentru Bucuresti - Tulcea, iar pe rutele internationale, preturile pornesc de la 29,9 de euro/zbor. Tarifele includ transportul unui bagaj de cabina de maxim 7 kg si al unuia de cala de cel mult 20 kg, dar si servicii de catering la bord. Biletele pot fi achizitionate online de pe site-ul Fly Romania.

"Am vandut bilete pe toate destinatiile, dar cele mai cautate sunt Barcelona, Genova si Frankfurt unde avem rezervari inclusiv pentru zboruri ce vor fi operate in luna septembrie", a mai spus Butu.

Fly Romania este un brand al Ten Airways, companie aeriana care si-a inceput activitatea in 2010, operand in sistem charter si wet lease.