Potrivit surselor, Carlyle a format o echipa cu conglomeratul de stat CITIC in timp ce TPG s-a aliat cu Beijing Capital Agribusiness Group pentru a putea depune fiecare o oferta inainte de termenul limita fixat pentru mijlocul lunii septembrie. Sursele adauga faptul ca atat Carlyle cat si TPG vor avea o participatie minoritara in consortiile lor.

Anterior, Reuters a informat ca McDonald's a angajat banca americana Morgan Stanley sa se ocupe de vanzarea a aproximativ 2.800 din restaurantele sale din China, Hong Kong si Coreea de Sud.

Ofertele celor doua consortii conduse de fondurile americane nu vizeaza decat restaurantele McDonald's din China si Hong Kong, adica aproximativ 85% din cele 2.800 de restaurante scoase la vanzare de grupul american. De asemenea, potrivit surselor, cele doua oferte vor concura cu cele depuse de China Cinda Asset Management Co, Beijing Tourism Group si grupul privat chinez Sanpower Group.

Separat, grupul sud-coreean Maeil Dairy Industry a anuntat vineri ca intentioneaza sa depuna o oferta pentru restaurantele McDonald's din Coreea de Sud, a caror valoare ar putea sa se ridice la 268 milioane de dolari.

Un purtator de cuvant de la McDonald's a precizat ca nu a fost luata inca nicio decizie. "Facem progrese in cautarea de parteneri strategici cu prezenta importanta pe piata locala si care impartasesc valorile si viziunea noastra, cu un accent deosebit pe cresterea accelerata", a declarat purtatorul de cuvant.

La fel ca si alti operatori de restaurante fast-food, McDonald's a decis sa adopte sistemul de franciza, urmand sa propuna cumparatorilor un acord de franciza pe o durata de 20 de ani, cu posibilitatea unei prelungiri pentru inca 10 ani.

In Romania, McDonald's este lider al pietei restaurantelor, cu 68 de restaurante in 21 de orase. Pana in prezent, McDonald's a investit peste 800 de milioane de lei in Romania, are 4.000 de angajati si primeste zilnic peste 190.000 clienti.