Oficiul National pentru Jocuri de Noroc va deveni autoritate cu un grad de independenta ridicat de reglementare si coordonator unic al jocurilor de noroc din Romania. 

"Modificarile operate prin actul normativ adoptat astazi vor permite o administrare transparenta a Companiei Nationale Loteria Romana SA, conform principiilor pietei concurentiale, o mai buna previzionare si colectare a taxelor datorate bugetului de stat, prin folosirea conforma a dreptului de exclusivitate a statului in domeniul jocurilor de noroc. Prin trecerea CN Loteria Romana S.A. din coordonarea Ministerului Finantelor Publice in cea a Oficiului National pentru Jocuri de Noroc se va crea o singura structura specializata, care sa gestioneze unitar si concurential monopolul statului in domeniul jocurilor de noroc traditionale si la distanta", informeaza Guvernul, potrivit Agerpres.