Liberty Global, controlat de miliardarul John Malone, va plati in cash si actiuni pentru Ziggo, la un pret de 34,53 euro pe actiune, cu 3,4% peste cotatia bursiera a companiei olandeze de la finalul sedintei de vineri, au anuntat luni cele doua companii. 

Grupul american detinea deja 28,5% din actiunile Ziggo. 

Preluarea Ziggo este cea de-a doua mare tranzactie in industria europeana a cablului TV si telefoniei fixe in mai putin de sase luni.

Vodafone a preluat in octombrie operatorul german Kabel Deutschland Holding, intr-o tranzactie de peste 10 miliarde de dolari, depasind o oferta concurenta din partea Liberty Global. 

Actiunile Ziggo au crescut cu peste 80% dupa listarea la bursa, in martie 2012. Anul trecut, valoarea de piata a companiei olandeze a urcat cu 34%. 

Fostul CEO al Deutsche Telekom Rene Obermann a preluat recent functia de director general la Ziggo.