Actiunile lantului de restaurante fast-food au inchis luni pe bursa de la New York in scadere cu 2,7%, cel mai abrupt declin din ultimele noua luni, transmite Bloomberg.

De la inceputul anului, titlurile McDonald's au urcat cu 11%, in timp ce indicele S&P 500 Restaurants al sectorului a urcat cu 16%.

Compania incearca sa atraga mai multi clienti prin reducerea preturilor in SUA si Europa.

Vanzarile restaurantelor McDonald's care functioneaza de cel putin 13 luni au crescut cu 1%, in linie cu asteptarile analistilor.

"Exista persoane pentru care mancatul la McDonald's reprezinta o decizie economica, si nu se duc. Trebuie sa vedem o crestere semnificativa a puterii de cumparare in randul publicului tinta", comenteaza pentru Bloomberg un analist american, potrivit Mediafax.

Pentru luna iulie, compania estimeaza ca vanzarile vor stagna fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Totodata, McDonald's avertizeaza ca rezultatele vor continua sa fie influentate negativ pana la sfarsitul anului de conditiile economice dificile.

Reprezentantii companiei au mai precizat ca rezultatele au fost limitate si de depecierea unor monede straine in raport cu dolarul, evolutie care va continua sa influenteze negativ profitul in restul anului.

In SUA, afacerile companiei sunt afectate si de nivelul scazut al increderii consumatorilor, avand in vedere mentinerea somajului la cote relativ ridicate inca din 2008.

De asemenea, concurentii companiei de pe piata americana experimenteaza produse noi si strategii agresive de pret, precum meniul de 1 dolar de la Taco Bell.

In Europa, unde puterea de cumparare este in scadere pe unele piete, compania a promovat produsele mai ieftine din meniu, insa vanzarile au scazut si vor continua sa coboare pe ansamblul acestui an.