Ordonanța a venit “la pachet” cu o alta, prin care toți patronii sunt obligați să renegocieze într-o singură lună toate contractele de muncă, pentru a putea include în ele trecerea contribuțiilor sociale la angajat.

Cristian Pârvan, Patronatul Investitorilor Autohtoni: “Mediul de afaceri consideră că nu avem nevoie de modificarea Codului Fiscal și că nu se justifică prin nimic și n-a demonstrat nimeni prin nimic că se justifică toată lista de modificari.”

Oamenii de afaceri sunt nemulțumiți și de faptul că PSD s-a lăudat recent cu creșterea economică record din Romania.

Cristian Pârvan, Patronatul Investitorilor Autohtoni: “8 la sută, creșterea asta mirobolantă, a făcut-o mediul de afaceri, dacă puteți să îmi dați un singur exemplu de 11 luni de măsură în favoarea mediului de afaceri... N-ați dat nicio măsură în favoarea mediului de afaceri în 11 luni, este numai zbaterea antreprenorilor români și straini.”

Impozitul obligatoriu pe cifra de afaceri la companiile cu vânzări anuale de până la 1 milion de euro este altă nemulțumire pe care președintele Comisiei de Buget-Finanțe promite să o corecteze.

Cristian Pârvan, Patronatul Investitorilor Autohtoni: “1 la sută pe cifra de afaceri până la 1 milion - vom îngropa și micile investiții, pentru că dacă el are un an, doi ani pierderi, el tot plătește impozit pe cifra de afaceri.”

Eugen Teodorovici, președinte Comisia Buget-Finante: “După cifra de afaceri sau după profit să fie impozitată și cu cât. Deci să lăsăm totuși opțional decizia mediului privat să aleagă între care, în ce categorii își va desfășura cel mai bine afacerea pe care o derulează.”

Iar mutarea contribuțiilor sociale la angajat îi va afecta cel mai mult de programatori.

Alexandru Timiș, Asoaciatia Patronală a Industriei de Software: “Impactul este de aproape 7 la sută asupra venitului net asupra programatorilor.”

Si primarii sunt nemulțumiți.

Emilian Oprea, primar orașului Chitila, Asociația Orașelor din România: “Modificările aduse Codului Fiscal ne scad drastic veniturile ceea pe termen mediu și lung afectează investițiile pe care le avem programate cu toții. Prin reducerea impozitului pe salariu, de la 16 la sută la 10 la sută, pierdem 40 la sută din impozitele din acea sursă.”

Comisiile se vor reuni miercuri pentru a aproba raportul, dar și amendamentele de modificare ale Ordonanței, care nu vor fi deloc puține, promite președintele Comisiei de Buget-Finante.

Eugen Teodorovici, președintele Comisiei Buget-Finanțe a Senatului: “De foarte multe ori am văzut foarte mulți oameni care, chiar și fără studii, înțeleg mai bine economia decât o fac cei care au școli sau, mai rău, cei care ocupă astăzi funcții cheie în Guverm și nu numai.”