"Legea concurentei interzice orice intelegeri exprese sau tacite si orice practici concertate care conduc la denaturarea concurentei pe o piata. Fiecare intreprindere trebuie sa isi stabileasca in mod independent politica de tarife in functie de structura costurilor implicate de desfasurarea activitatii si nu prin coordonare cu alte intreprinderi concurente" a declarat Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei. 

Companiile sanctionate, care detineau circa 70% din piata la momentul intelegerii, sunt Pelicanul Grup Taxi (amenda de 24.039 euro), Pelicanul Grup International Filiala Bucuresti (311 euro), Meridian Taxi (sanctionat cu 38.584 euro), Meridian Taxi Plus (10.404 euro), Autocobalcescu (375.831 euro), Confort Taxi (1.019 euro), Cristaxi Service (48.963 euro) si Grup AS 2000 Transcom (5.870 EURO). 

Potrivit Concurentei, companiile sanctionate s-au inteles sa se alinieze toate unui tarif de transport in regim de taxi. 

"Pentru o parte importanta dintre cei prezenti in piata, in principal pentru cei autorizati in Ilfov si al caror acces in Bucuresti a suscitat numeroase dezbateri, aceasta actiune a constat, la momentul respectiv, intr-o majorare de pret, care a privat astfel beneficiarii serviciilor de taxi de preturi mai mici, rezultate din concurenta manifestata pana atunci. Ulterior, peste 90% din piata s-a aliniat tarifului unic stabilit de cei implicati in intelegerea anticoncurentiala, fiind eliminata orice forma de concurenta prin pret intre acestia. Este important de subliniat ca in aceeasi perioada au fost initiate in Parlament demersuri pentru modificarea Legii taximetriei in sensul, printre altele, al permiterii accesului in Bucuresti al transportatorilor autorizati in Ilfov", potrivit Consiliului.

Reprezentantii institutiei afirma ca actiunile autoritatilor de autorizare, dar si anumite prevederi legislative care faciliteaza schimbul de informatii sensibile intre intreprinderi concurente (prin consultarea acestora, grupate in asociatii, in materie de tarif maxim), au favorizat respectivul comportament anticoncurential. 

Pe langa sanctiunile aplicate, Consiliul Concurentei va formula recomandari autoritatilor de autorizare si reglementare referitoare la modalitatea de organizare si gestionare a serviciilor de transport de persoane in regim de taxi in municipiul Bucuresti si judetul Ilfov, dar si factorilor decidenti implicati in legiferarea acestui domeniu la nivel national.