"Ordonanţa 114 urmează să intre în dezbatere la Senat. Există disponibilitate şi la Senat, şi la Cameră ca în cursul dezbaterilor operatorii economici să fie invitaţi, ascultaţi, pentru a face ajustări, dacă e nevoie, pe această ordonanţă, în aşa fel încât să evităm anumite efecte adverse, colaterale", a afirmat T[riceanu, potrivit Agerpres.

Tăriceanu a mai spus că deşi "din punct de vedere social Ordonanţa 114 a fost foarte bine primită", deoarece a limitat preţul gazelor naturale pentru consumatorii casnici, trebuie avute şi în vedere şi o serie de "efecte adiacente" semnalate de operatorii economici. În acest sens, a precizat că în urma discuţiilor pe care le-a avut cu prim-ministrul Viorica Dăncilă despre taxa de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din energie, a reieşit că este posibil să se renunţe la ea.

"Am avut o discuţie pe acest subiect şi cu doamna prim-ministru şi am hotărât să eliminăm această taxă de 2% pe cifra de afaceri a acestor societăţi, pentru că această taxă ar putea să afecteze negativ cifra de afaceri, prin diminuarea investiţiilor viitoare. Diminuează profitabilitatea, apetitul pentru investiţii noi, retehnologizare, eficientizare", a adăugat el.

Preşedintele Senatului a menţionat că în cadrul întrevederii cu reprezentanţii Centrului Român al Energiei a fost avansată şi posibilitatea subvenţionării gazului doar pentru familiile vulnerabile.

"Anumite companii care au înţeles preocuparea firească, naturală, a autorităţilor, a statului, a Guvernului pentru protejarea consumatorilor vulnerabili au propus ca să analizăm şi alte soluţii care să ducă la protecţia, într-adevăr, nu a tuturor consumatorilor casnici. Am să vă spun, nearătând cu degetul către altcineva, la veniturile pe care le am în calitate de preşedinte al Senatului, chiar nu cred că este necesar - ca să nu spun aproape imoral - să primesc gaz la preţ subvenţionat. Sunt numeroase gospodării în România care au nevoie de acest ajutor şi către care trebuie să fie îndreptat, fără ca acest lucru să afecteze într-o măsură excesivă profitabilitatea companiilor", a susţinut şeful Senatului.

Întrebat dacă e posibil să se renunţe la taxă şi în ce priveşte sectorul bancar, Tăriceanu a remarcat că o astfel de taxă există şi în alte state europene.

"Sunt două lucruri: o taxă pe activele bancare, de care Banca Naţională a spus 'Da, şi noi am observat că această taxă nu e o invenţie în România. Se practică în toate ţările din Europa Centrală, de Est, dar şi în alte ţări din Europa'. Trebuie văzut mai cu grijă care sunt activele care trebuie supuse acestei taxe. Al doilea element este legarea acestei taxe de ROBOR. Care ROBOR? Cel actual sau un altul, care ar putea fi calculat pe media tranzacţiilor efective, efectuate pe ultima perioadă", a arătat el.

Teodorovici: Dacă se va modifica, va trebui să se discute întâi în coaliţie

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, la Digi24, că, dacă taxa se va modifica, va trebui să se discute întâi în coaliţie şi apoi în Guvern.

„Dacă se va modifica ceva, atunci va trebui să fie o discuţie la nivel de coaliţie, apoi la nivel de guvern şi o decizie în acest sens se va vedea într-o şedinţă de Guvern, dacă va fi cazul. (...) Nimeni nu porneşte de la ideea de modifica din start ceva sau de a nu modifica”, a afirmat Teodorovici.

Întrebat dacă bugetul rezistă fără această taxă de 2%, ministrul Finanţelor a răspuns că, „în cazul în care o astfel de taxă s-ar elimina, ar fi efectul exact invers”.

Noi am spus de la început, noi nu punem o astfel de prevedere legală pentru a aduce la buget astfel de venituri. Taxa pe lăcomie în cazul băncilor are în buget prevăzută o sumă egală cu 0. Nu am anticipat nimic de a aduce la buget. Noi am impus această taxă pentru a descuraja băncile vizavi de o practică, spunem noi, incorectă faţă de români, cei care îşi iau împrumuturile în lei. (...) Absolut deloc nu afectează”, a mai afirmat acesta.