Sistemul naţional de transport (SNT) al gazelor se află marţi în stare de dezechilibru, cantitatea de gaze din conductele magistrale fiind sub limita de funcţionare la...
Producătorii mărcii de whisky scoţian Johnnie Walker, parte a grupului Diageo, au decis să introducă o versiune denumită "Jane Walker", destinată femeilor,...
Acţiunile Sphera Franchise Group, companie care administrează restaurante sub brandurile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell, scădeau cel mai mult, vineri dimineaţa, pe piaţa...
Acţiunile Amazon au depăşit pentru prima dată pragul de 1.500 de dolari, înregistrând în timpul şedinţei de tranzacţionare de miercuri un avans de 2,4%, la nivelul...
OMV Petrom este în discuţii privind exportul în ţările vecine al gazelor care vor fi extrase din Marea Neagră, însă a pierdut licitaţia pentru rezervarea de capacitate...
Nouă din 10 întreprinzători români ar dori ca autoritățile să renunțe la “Revoluția fiscală” și să revină la vechiul sistem de impozitare, arată un...
Grupul OMV Petrom a înregistrat în 2017 un profit net în valoare de 2,489 miliarde de lei, de aproape 2,4 ori (140%) mai mare faţă de rezultatul net afişat în anul 2016,...
Profitul înainte de taxe al grupului bancar britanic HSBC a crescut cu 141% anul trecut, la 17,2 miliarde de dolari, datorită rezultatelor foarte bune înregistrate în Asia,...
Hidroelectrica estimează că a obţinut un profit brut de peste un miliard şi jumătate de lei anul trecut, cel mai bun rezultat înregistrat de companie de la ieşirea din...
Proprietarii Dedeman intenţionează preluarea a 55,5% din Cemacon, la un preţ de 55 de bani pe acţiune, prin PIF Industrial SRL, reiese din oferta publică de preluare obligatorie,...
Stere Farmache, fost director al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), a fost numit administrator provizoriu al Sphera Franchise Group (simbol bursier SFG), care reuneşte sub...
Investiţiile străine directe au crescut cu 1,5%, în perioada ianuarie - decembrie 2017, comparativ cu perioada similară din 2016, la 4,586 miliarde euro, de la 4,517 miliarde...
Purcari Wineries se va lista, joi, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), la un preţ de 19 lei/acţiune, potrivit unui anunţ al companiei.
MedLife a înregistrat un profit net de peste 8,84 milioane lei, anul trecut, comparativ cu o pierdere de 1,24 milioane lei, în 2016, potrivit rezultatelor financiare preliminare...
Remuneraţia fixă brută lunară a membrilor Directoratului Hidroelectrica va creşte de la 28.428 lei la 34.083 de lei, după transferul contribuţiilor sociale de la angajator...
BNI România, membră a Business Networking International, rețea globală de networking profesional pe bază de referințe, a realizat în 2017 afaceri de 6,2 milioane euro,...
L'Oreal este pregătită să achiziţioneze participaţia de 23% deţinută la compania franceză de cosmetice de Nestle SA, dacă acţionarul său elveţian alege să...
Guvernul de la Bucureşti a declanşat procedura de capitalizare a Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), după de a adoptat o Hotărâre privind participarea statului...
Insolvenţele din România rămân la un nivel de două ori mai mare faţă de media din Europa Centrală şi de Est (ECE), conform datelor prezentate, miercuri, de Coface....
Compania petrolieră Chevron va plăti Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) suma de 73.450.000 de dolari, în urma rezilierii a trei acorduri petroliere de concesiune...
Instrumente | BID | ASK | Ora |
1 EURO ![]() |
cumparare | vanzare |
Banca Romaneasca | 4.7197 | 4.7867 |
OTP Bank | 4.6660 | 4.8140 |
Idea Bank | 4.7140 | 4.7740 |
ProCredit Bank | 4.6920 | 4.7960 |
Garanti Bank | 4.7050 | 4.7850 |
CEC Bank | 4.7100 | 4.7900 |
BCR | 4.6780 | 4.8230 |
Libra Bank | 4.6950 | 4.8150 |
vezi mai multe banci |
Introdu suma: | ||
Rezultat: | ||
Rezultat+TVA: |