Purtatorul de cuvant al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glaman, a declarat pentru News.ro ca la termenul de miercuri in dosarul privind insolventa Complexului Energetic Hunedoara judecatorii au decis suspendarea procesului, pana solutionarea unui dosar disjuns din acesta si care se afla pe rolul Curtii de Apel Alba Iulia.

”A fost suspendat procesul pana la solutionarea dosarului aflat la Curtea de Apel Alba Iulia aflat in apel, pentru inchiderea procedurii de insolventa la solicitarea debitoarei”, a declarat Ildiko Glaman, potrivit News.ro.

Tribunalul Hunedoara a respins, in 7 februarie, cererea de intrare in insolventa a Complexului Energetic Hunedoara solicitata de CEH si a disjuns intr-un alt dosar deschiderea procedurii de insolventa la solicitarea creditorilor.

Complexul Energetic Hunedoara a iesit din insolventa dupa ce Curtea de Apel Alba Iulia a decis, in noiembrie 2016, sa anuleze decizia Tribunalului Hunedoara prin care, in luna iunie a aceluiasi an, a fost deschisa procedura in acest sens, decizia fiind definitiva.

Conform tabelului de creante intocmit de catre administratorul judiciar, datoriile Complexului Energetic Hunedoara se ridica la 1,43 miliarde lei.

Compania de stat a precizat, la acea data, ca iesirea din insolventa a societatii nu se datoreaza imbunatatirii situatiei economice si financiare, lucru care va genera probleme majore in activitatea curenta.

Producatorul de energie a avertizat ca risca executarea conturilor de catre creditori, iar posibila oprire a activitatii societatii va conduce implicit si la sistarea furnizarii agentului termic necesar incalzirii populatiei.

La Complexul Energetic Hunedoara lucreaza in jur de 6.000 de angajati la minele de carbune Lupeni, Lonea, Livezeni si Vulcan si la termocentralele Mintia si Paroseni.