Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu (PNL), a declarat că îi pare rău de oamenii care vor rămâne fără locuri de muncă, dar că aceştia îşi vor putea găsi job-uri la alte fabrici din oraş, scrie News.ro.

Potrivit Profit.ro, Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare şi băuturi din lume, îşi închide singura fabrică din România, aflată la Timişoara. Fabrica va fi închisă până la finalul lunii mai, fiind vizaţi aproape 400 de angajaţi.

Unitatea de la Timişoara produce anual peste 10.000 de tone de dulciuri şi cafea, însă produsele vor fi fabricate în continuare în alte zone.

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Timiş face verificări la companie, nefiind notificat despre decizia de închidere a fabricii. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, pentru Profit.ro, că nici Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş şi nici Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă nu au primit nicio notificare de la compania respectivă.

"Inspectorii de Muncă s-au autosesizat după apariţia unor informaţii în presă privind o eventuală concediere colectivă şi fac verificări la respectivul angajator. Vestea bună este aceea că, până la acest moment, trei mari angajatori din judeţul Timiş au anunţat AJOFM că sunt dispuşi să preia angajaţii, în cazul în care aceştia vor fi concediaţi”, a spus Marius Budăi.

La rândul său, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a aflat despre decizia de închidere a fabricii Nestle de la Timişoara şi a declarat, vineri, că îi pare rău de oamenii care rămân fără locuri de muncă, dar că îi încurajează să îşi găsească de lucru în alte fabrici.

"Am auzit şi eu că se închide fabrica Nestle, nu ştiu cauza, îmi pare rău că se întâmplă aşa, îmi pare rău de oameni, dar vreau să îi încurajez că, din fericire, la Timişoara se găsesc locuri de muncă. Presupun că e neplăcut să fie în situaţia de a-şi căuta alt loc de muncă. Timişoara este în plină dezvoltare, se creează noi locuri de muncă şi nu se produc drame sociale când o firmă se închide", a declarat Nicolae Robu.

Nestle a intrat pe piața românească în 1995. În 2001 a cumpărat fabrica de napolitane Joe, de la Timișoara, de la omul de afaceri Florentin Banu, unde ambalează și cafeaua solubilă Nescafe. După achizitia Joe, cifra de afaceri a Nestle pe piața românească s-a dublat.