Cererea a fost depusa in data de 28 mai 2015. Primul termen de judecata este in 8 iunie.

Potrivit unui comunicat al Rompetrol SA compania a solicitat Tribunalului Bucuresti deschiderea procedurii de reorganizare a societatii, in vederea continuarii operatiunilor comerciale derulate atat in Romania, cat si in strainatate.  

Anul trecut compania a fost obligata in urma unei decizii judecatoresti la plata sumei de 58,5 milioane USD, la care se adauga  dobanda legala calculata incepand cu data de 05.01.2001.

Comunicatul Rompetrol

"Rompetrol SA, o societate netranzactionata, a solicitat Tribunalului Bucuresti deschiderea procedurii de reorganizare a societatii, in vederea continuarii operatiunilor comerciale derulate atat in Romania, cat si in strainatate.  

La sfarsitul anului trecut, societatea a fost obligata, in solidar cu alte persoane fizice, de catre Curtea de Apel Bucuresti la plata sumei de 58,5 milioane USD, la care se adauga  dobanda legala calculata incepand cu data de 05.01.2001. Aspectele avute in vedere de Curtea de Apel Bucuresti privesc fapte savarsite in perioada 1999 – 2001, cu mult inainte de anul 2007 cand KazMunayGas a devenit actionarul majoritar al grupului de societati din care face parte si Rompetrol SA.   

Dupa pronuntarea deciziei respective, societatea si-a aratat toata deschiderea in cursul procedurilor legale demarate de autoritatile fiscale pentru identificarea si evaluarea activelor sale, acestea instituind un sechestru asiguratoriu asupra bunurilor sale.   

Punerea in executare a deciziei respective, inclusiv a dobanzilor legale, care in opinia autoritatilor fiscale reprezinta o suma de trei ori mai mare decat debitul principal, creeaza un dezechilibru financiar major pentru societate, avand efecte imediate in activitatile sale curente - intreruperea operatiunilor de profil, a contractelor in derulare, a investitiilor si implicit asupra angajatilor sai.    

Mentionam ca valoarea totala a investitiilor realizate de Rompetrol SA din fondurile proprii in dezvoltarea lucrarilor de explorare din Romania si achizitia de instalatii de foraj necesare extinderii activitatilor de profil pe plan extern depaseste suma de 50 milioane USD. In acelasi timp au fost initiate demersurile legale pentru punerea in executare a obligatiilor asumate de catre fostul proprietar al Grupului Rompetrol in contextul deciziei Curtii de Apel Bucuresti.   

Reorganizarea activitatii Rompetrol SA va permite continuarea serviciilor adiacente activitatilor de foraj sonde petroliere terestre in Maroc, unde societatea a castigat un contract in 2014 dupa ce a fost nevoita sa isi intrerupa activitatile din Libia pe fondul instabilitatii politice, si in Romania, unde are premise de a trece de la faza de explorare la exploatare si productie hidrocarburi.    

Precizam ca celelalte activitati ale societatilor din Grup nu vor in niciun fel afectate de aceasta procedura de reorganizare. 

Departmentul de Comunicare si Relatii Publice KMG International"