Administratia companiei Automobile Dacia si Sindicatul Autoturisme Dacia au incheiat vineri negocierile pentru un nou contract colectiv de munca si au convenit cresterea cu 150 de lei (5%) a salariului de baza brut la nivel de operatori, a anuntat compania. 

In plus, toti angajatii vor primi o prima pentru rezultatul anului 2015, in valoare de 1.430 lei brut, acordata in luna mai. 

Salariul operatorilor de la Dacia este de aproape trei ori mai mare decat la sfarsitul anului 2007 si, in 2015, a fost aproape dublu fata de salariul mediu realizat la nivelul economiei nationale. Muncitori din tari precum Polonia, Slovacia si Cehia au salarii medii realizate, la nivelul economiei, similare cu cele ale operatorilor de la Dacia. 

Salariul mediu brut la Dacia, la sfarsitul anului 2015, a fost de 4.700 lei, incluzand salariul de baza, vechime/sporuri, ore suplimentare si prime. 

In plus fata de salariu, angajatii beneficiaza de prime de Pasti, de Craciun si de vacanta (care, in total, reprezinta inca un salariu mediu realizat pe an), masa calda, bonuri de masa, tichete cadou, transport subventionat, asigurare de sanatate, bilete de odihna si tratament si alte ajutoare. 

Dacia a inregistrat in 2015 un nou record comercial, volumul vanzarilor atingand 550.920 de unitati, cu 7,7% mai mult fata de nivelul atins in 2014.