In urma cu un an, oamenii de afaceri Ioan si Viorel Micula, patronii grupului European Drinks, au castigat procesul cu statul roman. Centrul International pentru Reglementarea Diferendelor pe Investitii de la Washington le-a dat dreptate celor doi intr-un litigiu pornit inca din 2005. Investitorii, care au si cetatenie suedeza pe langa cea romana, au acuzat acum 10 ani statul roman ca le-ar fi retras facilitatile fiscale de care firmele lor aveau parte pana la intrarea Romaniei in Uniunea Europeana.

Primeau facilitati pentru investita facuta in zona defavorizata Stei din Bihor. Litigiul a fost unul international pentru ca statul nu si-ar fi respectat angajamentele referitoare la protectia reciproca a investitiilor, asa cum erau ele asumate în Acordul bilateral dintre Suedia si Romania.

Ministerul de Finante a incercat in vara sa compenseze banii pe care-i avea de dat, cu datoria firmelor celor doi milionari. A sters 76 de milioane de euro din darile neplatite. Decizia a fost insa considerata ilegală de autoritatile europene, pe motiv ca tara noastra trebuia mai intai sa ceara acordul Bruxellesului pentru asta. Asa ca fratii Micula au executat silit statul.

Viorel Micula, om de afaceri: "Pe noi ne intereseaza sa ne recuperam banii ca sa ne platim datoriile si sa ne continuam afacerile".

Asa ca au pus sechestrul asigurator nu doar pe actiunile Petrom pe care le detine statul roman, ci si pe conturile Ministerului de Finante, dupa cum au declarat pentru PROTV surse din domeniu. La randul sau, Ministerul de Finante sustine ca a contestat "toate actele de executare intocmite in cadrul aceluiasi dosar ".

Cei de la Finante mai spun ca:

"Diferendul in fata Centrului International pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investitii dintre Romania si societatile precum si persoanele fizice Ioan Micula si Viorel Micula NU este finalizat. Romania, prin Ministerul Finantelor Publice, solicitand anularea hotararii arbitrale din 11 decembrie 2013".

Statul Roman, prin Ministerul Economiei, detine 20,6% din totalul actiunilor Petrom, in valoare de un miliard de euro.

Daca fratii Micula au pus sechestru pe actiuni de 300 de milioane de lei, teoretic asta inseamna ca ar putea intra in posesia a 1,35% din totalul actiunilor.

Micula: "Vrem sa vorbim, dar ministrul nu ne-a bagat in seama, vrem sa pastram locurile de munca pentru ca la noi lucreaza 7000 de familii, sunt 28.000 de oameni". "Romania are o problema cu evaziunea fiscala si piata neagra de alcool - daca o rezolva pe-asta are bani pentru orice".

Ioan si Viorel Micula sunt frati gemeni, au 57 de ani, iar averea lor era estimata de topurile de specialitate la 220 de milioane de euro in 2011.

Fratii Micula detin 2,2 milioane metri patrati de terenuri in toata tara, mai multe hoteluri, dar si un trust media.

Aproape la fel de celebru ca fratii Micula e juniorul Victoras, fiul lui Viorel. Tanarul s-a facut remarcat prin faptul ca merge cu elicopterul sa se roage la manastire, iar pe sosele circula cu un Ferrari. In vara a fost dat afara de la examenul de bacalaureat pentru ca ar fi copiat.