Intre pietele din afara Europei, cele mai mari cresteri ale vanzarilor au fost consemnate in China si America de Nord, a anuntat grupul, citat de Deutsche Welle si preluat de Mediafax.

Astfel, livrarile in China au urcat cu 18,7%, iar cele din America de Nord cu 12,3%, contribuind la rezultate descrise drept satisfacatoare de seful divizie de vanzari a Volkswagen, Christian Klingler.

Producatorul auto si-a imbunatatit rezultatele in prima jumatate a anului, chiar daca situatia economica a afectat piata de autovehicule, a spus Klingler. In primele sase luni, livrarile in Europa au coborat cu 3,5%, la 1,87 milioane de unitati, intrucat multe tari, mai ales din zona euro, se afla in recesiune.

Volkswagen a anuntat vineri ca vrea sa deschida cinci fabrici noi in China in acest an. Fabricile fac parte din planul de investitii al grupului, care vizeaza deschiderea a sapte noi facilitati de productie de masini si componente in statul asiatic.

In prezent, Volkswagen produce 20 de modele sub brandurile Volkswagen, Skoda si Audi in China. Pana in 2015, grupul vrea sa produca in China 30 de modele.