Compania a inregistrat un numar total de 9.120.145 de clienti la 31 martie 2016, venitul mediu lunar pe utilizator (ARPU mobil) al Vodafone Romania ajungand la 6,2 euro in ultimele trei luni.

La 31 martie 2016, abonatii serviciilor Vodafone reprezentau 41,1% din baza de clienti, iar utilizatorii Cartelei Vodafone, 58,9%. Utilizatorii serviciilor pre-platite au crescut cu 0,8 puncte procentuale fata de aceeasi perioada a anului precedent.

Consumul de date mobile a crescut cu 131,9% in trimestrul incheiat la 31 martie 2016, comparativ cu anul anterior.

Rata de penetrare a smartphone-urilor in baza de utilizatori a crescut cu 7,5 puncte procentuale in anul incheiat la 31 martie 2016, in comparatie cu anul precedent.

Vodafone Romania este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicatii mobile din lume, care ofera o gama de servicii ce include voce, mesaje, date si comunicatii fixe.

Compania mama raporteaza prima crestere anuala a veniturilor din 2008

Vodafone se asteapta la o accelerare a performantelor financiare in acest an, dupa ce programul de imbunatatire a retelelor a majorat cererea in Europa si a ajutat al doilea mare operator de telefonie mobila din lume sa inregistreze in 2015 prima crestere a veniturilor si a castigurilor de baza din 2008, transmite Bloomberg.

In anul fiscal incheiat la 31 martie 2016, castigurile inainte de taxe, dobanzi, depreciere si amortizare s-au ridicat la 11,6 miliarde de lire sterline (16,8 miliarde de dolari), depasind estimarile analistilor, de 11,7 miliarde de lire sterline.


Pentru acest an fiscal, Vodafone se asteapta la o crestere de 3 - 6% a acestor castiguri. Dupa publicarea rezultatelor, actiunile Vodafone au crescut cu 2,4% la Bursa de la Londra.

Veniturile anuale ale companiei britanice au urcat cu 2,3%, la 41 de miliarde de lire sterline (59 miliarde de dolari), in linie cu estimarile analistilor si reflectand imbunatatirea performantelor in Africa de Sud, Egipt si Turcia.

Revenirea pe crestere in Europa - pentru prima data de la sfarsitul lui 2010 - vine dupa ce Vodafone a investit 19 miliarde de lire sterline (32 de miliarde de dolari) pentru modernizarea retelei, ceea ce a permis companiei sa ofere mai multe servicii prin combinarea telefoniei mobile cu internetul si televiziunea.

"Sunt increzator ca vom sustine evolutiile noastre foarte bune si in anul viitor, ceea ce ne va permite sa acordam dividende atractive actionarilor", a afirmat directorul general Vittorio Colao.

Vodafone a raportat o crestere a veniturilor din servicii cu 2,5% in primul trimestru din 2016, in timp ce analistii se asteptau la un avans de 1,5%, pe fondul redresarii din Europa si a avansului din Africa si Asia.

Vodafone are divizii in 26 de tari, 57 de retele partenere in intreaga lume si operatiuni de broadband fix in 17 tari. La 31 martie 2016, Vodafone avea 462 milioane de utilizatori ai serviciilor mobile si 13,4 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix.