Prevederile sunt cuprinse intr-un proiect de Ordonanta de Guvern elaborat de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC).

Mai mult, potrivit proiectului, serviciile mentionate vor fi oferite in mod gratuit titularului de cont indiferent de numarul de operatiuni efectuate.

In cazul retragerilor de numerar, scutirea de comisioane este valabila pe intreg teritoriul Uniunii Europene, atat la ghiseul bancii, cat si la bancomate, in timpul sau in afara programului de lucru al institutiei de credit.

Totodata, banca poate percepe comisioane, insa acestea trebuie sa fie rezonabile, adica sa tina cont de nivelurile veniturilor nationale si de comisioanele medii percepute de institutiile de credit pentru serviciile furnizate privind conturile de plati.

“Prin proiectul legislativ se doreste transpunerea in legislatia nationala a prevederilor Directivei 2014/92/UE, respectiv crearea cadrului legal national cu privire la drepturile si obligatiile consumatorilor si ale prestatorilor de servicii de plata atunci cand se presteaza servicii de plata aferente unui cont de plati, respectiv aspecte referitoare la transparenta si comparabilitatea comisioanelor percepute consumatorilor pentru conturile de plati detinute de acestia, la schimbarea conturilor de plati, la facilitarea deschiderii transfrontaliere de conturi de plati, precum si la deschiderea si utilizarea conturilor de plati cu servicii de baza”, se arata in nota de fundamentare a actului normative, citata de Agerpres.

Proiectul ANPC contine si prevederi referitoare la comparabilitatea comisioanelor aferente unui cont de plati si la schimbarea conturilor de la o banca la alta sau in cadrul aceleiasi banci.

Compararea comisioanelor nu poate fi realizata daca prestatorii de servicii de plata utilizeaza o terminologie diferita pentru aceleasi servicii si furnizeaza informatii in formate diferite. Terminologia standardizata, insotita de informatii specifice prezentate intr-un format coerent referitoare la comisioanele aferente celor mai reprezentative servicii legate de conturile de plati, poate ajuta consumatorii sa inteleaga si sa compare comisioanele. Pentru a fi considerate reprezentative, serviciile trebuie sa faca obiectul unui comision la cel putin un prestator de servicii de plata dintr-un stat membru. In plus, in cazul in care serviciile sunt comune unei majoritati a statelor membre, terminologia utilizata pentru definirea acestor servicii trebuie sa fie standardizata la nivelul Uniunii Europene, facand astfel posibila mai buna comparare a ofertelor de conturi de plati la nivelul Uniunii Europene”, se mai arata in documentul mentionat.

Totodata, va fi infiintat cel putin un site pe Internet pentru compararea comisioanelor, independent din punct de vedere operational de prestatorii de servicii de plata, care, potrivit proiectului, poate fi administrat de o autoritate publica si/sau de asociatiile de consumatori luate in evidenta de ANPC care desfasoara de cel putin trei ani activitati in domeniul protectiei consumatorilor de servicii financiar - bancare.