"Riscăm să intrăm în recesiune, deşi potenţialul este de dezvoltare, prin aceste politici lipsite de predictibilitate. În foarte scurt timp este posibil ca toţi indicatorii macro să iasă din matca lor. Mă refer la cursul de schimb, inflaţia, puterea de cumpărare, toate aceste politici publice bazate pe îndatorare, promisiuni absurde, fond de dezvoltare de 10 miliarde de euro care nu are acoperire. La un moment dat vine nota de plată", a arătat Jianu, potrivit Agerpres.

El a estimat că economia ţării nu va creşte cu 5,5%, aşa cum îşi propune Guvernul.

"Acest nivel este umflat, ca multe altele legate de venituri. Mi-e ruşine că România va ajunge repetenta Europei, deşi potenţialul nostru este cu totul altul", a mai spus Jianu.

Oficialul CNIPMMR s-a referit şi la creşterea "peste noapte" a cheltuielilor din bugetul de stat cu 1,3 miliarde de euro, faţă de varianta aflată în dezbaterea publică.

"Ne punem problema de legalitate a acestui aspect. Peste noapte, s-a modificat o cifră, au apărut 1,3 miliarde de euro în plus pe partea de cheltuieli, o sumă foarte importantă, care nu exista în varianta aflată în dezbatere publică şi avizată de Consiliul Legislativ, de CSAT, de CES", a arătat Jianu.

Potrivit acestuia, în final, tot oamenii vor fi cei care vor plăti "aceste anomalii", întrucât foarte multe municipalităţi vor creşte taxele şi impozitele locale.

Noul proiect al Legii bugetului, publicat vineri noapte pe site-ul Ministerului Finanţelor, prevede un deficit al bugetului de stat de circa 36,157 miliarde lei, cu 1,3 miliarde lei mai mare faţă de cel din varianta anterioară, de 34,857 miliarde lei.