Printr-un ordin comun cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, MFP stabileşte modalităţile concrete de asistenţă oferită contribuabililor în procesul de completare şi transmitere a declaraţiei unice, de către unităţile teritoriale ale ANAF, în colaborare cu serviciile de taxe şi impozite locale din primării.

Potrivit comunicatului MFP, documentul prezintă în detaliu întreaga procedură, printre paşii ce trebuie urmaţi aflându-se: întocmirea listei cu persoanele care au obligaţia depunerii declaraţiei unice, în termen de 15 zile de la încheierea anului fiscal; actualizarea listei, dacă intervin modificări semnificative; obligaţia organului fiscal local de a informa organul fiscal central în termen de 5 zile de la primirea listei, că nu dispune de mijloacele tehnice necesare asigurării asistenţei privind completarea şi/sau depunerea precum şi transmiterea declaraţiei unice; publicarea listei cu persoanele desemnate să acorde asistenţă din cadrul organului fiscal local, atât la sediul acestuia, cât şi la sediul organului fiscal central, precum şi pe pagina de internet a acestora; obligaţia organului fiscal local şi a organului fiscal central de a organiza în perioada 15 ianuarie - 15 martie a fiecărui an (şi prin excepţie în perioada 15 mai - 15 iulie în anul 2018), întâlniri cu contribuabilii vizaţi pentru diseminarea prevederilor legale, a procedurilor de completare şi depunere a declaraţiei, precum şi instruire practică; obligaţia mediatizării pe toate canalele de comunicare a procedurii de întocmire şi depunere a declaraţiei unice; detalierea modalităţii de realizare în comun a îndrumării şi asistenţei contribuabililor cu privire la: modul de completare pe suport hârtie sau în formă electronică, înregistrarea în "Spaţiul privat virtual", transmiterea declaraţiei unice prin mijloace electronice.

Proiectul de ordin comun poate fi consultat pe site-ul MFP.