Totodata, proiectul legii salarizarii unitare genereaza riscuri semnificative pentru estimarile fiscale, considera Executivului UE.

Comisia anticipeaza ca Romania va inregistra in 2017 o crestere economica de 4,3%, cu 0,1 puncte procentuale sub estimarea inclusa in raportul de tara publicat in februarie. Pentru 2018, Comisia a mentinut prognoza la un avans al PIB de 3,7%, potrivit News.ro.

Totodata, Comisia se asteapta ca deficitul bugetar sa atinga in acest an 3,5% din PIB, indicatul fiind cu 0,1 puncte sub cel anticipat anterior, de 3,6%.

In cazul deficitului bugetar structural, Comisia prognozeaza ca acesta va atinge 3,9% in 2017 si 4% in 2018.

Im pofida cresterii solide a PIB, raportul dintre datorii si PIB va creste de la 38% din PIB in 2015 la 40,9% in 2018.

”Proiectul salarizarii unitate implica un risc semnificativ pentru estimarile fiscale, cu un posibil impact de -2% din PIB in 2018”, se arata in raport.

“Masurile suplimentare de stimulare fiscala planificate in 2017 vor continua sa sustina cererea interna, dar cresterea este prognozata sa incetineasca odata cu disiparea efectelor temporare ale acestora. In consecinta, cresterea va continua sa fie sustinuta de consum, stimulata de reducerile de taxe si cresterile de salarii si de pensii. Investitiile vor avea o contributie modesta la crestere, odata cu implementarea unor proiecte finantate cu fonduri UE”, se arata in raportul CE.

In privinta inflatiei medii anuale, Comisia anticipeaza ca va reveni in teritoriu pozitiv in acest an, de 1,1%, urmand ca in 2018 sa atinga 3%.

”Inflatia va reveni treptat in banda de 2,5% +/- 1 punct procentual a Bancii Nationale, ca urmare a cererii interne solide, a majorarilor suplimentare de salarii si a masurilor fiscale de stimulare suplimentare", potrivit CE.

Principalul risc pentru perspective este posibilitatea adoptarii unor noi maauri de stimulare, care ar putea alimenta cererea interna pe termen scurt, in detrimentul sustenabilitatii finantelor publice.

Amanarea sau absenta unor reforme structurale de sustinere a cresterii competitivitatii ar putea avea un efect de franare a cresterii exporturilor, inrautatind din acest motiv balanta externa, noteaza Comisia.

FMI a imbunatatit in aprilie estimarea de crestere a economiei Romaniei la 4,2%, de la ritmul prognozat anterior de 3,8%, dar avansul este totusi sub cel de 5,2% anticipat de guvern. Pentru 2018, Fondul se asteapta ca PIB-ul Romaniei sa creasca cu 3,4%.

Guvernul anticipeaza pentru 2017 un deficit bugetar de 2,99% din PIB.

BERD a imbunatatit la randul ei, miercuri, estimarea referitoare la cresterea economiei Romaniei in 2017 cu 0,3 puncte procentuale, la 4%. Pentru 2018, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) anticipeaza un avans de 3,5% pentru economia romaneasca.