"In economia locala vedem o accelerare. PIB-ul fara agricultura, pentru ca aceasta creeaza o volatilitate foarte mare, a crescut inainte de criza cu aproape 7%, in Romania. In ultimii ani, cresterea a ajuns sa-si revina cu aproape 3%, in medie. In ultimele trimestre avem o accelerare mai mult decat de vizibila. Am avut un 3,7% pe primele noua luni ale anului. Daca ne uitam pe componentele cresterii, pe partea de cerere interna, o sa vedem ca accelerarea e una puternica la nivelul consumului privat, unde avem deja cifre la trimestrul III crestere de 6,6%, in termeni reali. Deci, atentie vorbim de o crestere economica de 3,7%. Avem o oferta interna care creste cu 3,7% si o cerere de consum care creste deja cu 6,6%, aproape dublu. Discutam deja de un dezechilibru care pare ca se prefigureaza si la o alta scara pare ca repetam aceeasi greseala inainte de criza, cand economia crestea cu 7% si consumul cu 10-12%", a explicat Dumitru.  

Potrivit presedintelui CF, Romania ar putea fi afectata de stadiul economiei globale, care inregistreaza o incetinire in aceasta perioada.  

"Traim intr-un mediu relativ incert la nivel international. Exista o serie de preocupari referitor la o incetinire a economiei globale si aici avem povestea Chinei. Trebuie precizat ca economia Chinei este ceva greu de inteles si exista opinii ca cifrele lor nu sunt tocmai corecte. Cert este ca are impact semnificativ in pretul materiilor prime in primul rand si in contextul acesta pot exista efecte destul de importante la nivelul pietelor emergente, in special la nivelul pietelor importatoare de materii prime. Cum va fi afectata Romania prin aceasta? As spune ca doar prin ricoseu. Romania cu China nu au o relatie comerciala foarte puternica pe partea de exporturi din China. Mai degraba noi importam din China. Putem avea un impact semnificativ insa prin intermediul Germaniei, un exportator mare in China, iar o pondere mare a exporturilor noastre se duc in Germania, adica 20% din total. In Uniunea Europeana lucrurile merg mai bine, dar nu suficient de bine, de aceea avem acest angajament al Bancii Centrale Europene de a injecta lichiditati si de a reduce dobanda la facilitatea de depozit la -0,3, deci vorbim de dobanzi negative si in Europa. In zona euro putem vedea o reversare a dobanzilor in maximum un an", a spus Ionut Dumitru, potrivit Agerpres.

Cei mai importanti actori din sistemul bancar si jucatori din piata de business participa, marti, la conferinta "Lectii invatate in anii de criza', eveniment sustinut de Asociatia Romana a Bancilor.