“Creditul, am mai spus-o de cateva ori aici, are o perioada de mare euforie, dureaza cateva zile, cand il iei si pe urma o perioada de mare durere cand incepi sa-l dai inapoi. Si aceasta mare durere poate sa dureze si 20 de ani, 30 de ani. Am ajuns robul bancii! Ai ajuns robul a ceea ce ai facut cu banii. Daca ti-ai facut o casa esti robul casei, nu neaparat robul bancii", a explicat Mugur Isarescu, guvernatorul BNR.

Creditele acordate populatiei si firmelor au crescut cu 1,5% in martie fata de luna precedenta, la 223,1 miliarde lei (49 miliarde euro), dupa un avans de 0,8% in februarie, in timp ce ritmul anual de crestere a urcat la 3,1%, nivel neatins din octombrie 2012, arata datele Bancii Nationale a Romaniei.

Imprumuturile in lei au crescut cu 2,4% comparativ cu februarie, la 129,9 miliarde lei, si cu 14,1% fata de martie 2016.

Pe componenta in lei, soldul creditelor acordate populatiei a urcat cu 2% fata de luna precedenta si cu 22,6% fata de martie 2016, la 68,4 miliarde lei.

Creditele in lei acordate firmelor au crescut cu 2,9% fata de februarie si cu 6% fata de a treia luna a anului trecut, la 61,5 miliarde lei.

Pe partea in valuta, imprumuturile acordate populatiei s-au contractat cu 0,4% - la valoarea echivalata in lei - in martie fata de luna anterioara, pana la echivalentul in lei a 45,7 miliarde lei, iar creditele in valuta acordate companiilor au urcat cu 0,9%, pana la echivalentul a 47,5 miliarde lei.

In ultimul an, soldul imprumuturilor in valuta acordate de banci populatiei si firmelor a coborat cu 9,1%. In urma evolutiei, la finalul lui martie, valoarea creditelor in lei a ajuns la 58,2% din valoarea totala a creditelor acordate de banci populatiei si firmelor, in timp ce creditele in valuta nu mai reprezinta decat 41,8%.