"Reducerea cotelor de contributii sociale, am angajat ca actul normativ va fi pregatit in prima parte a acestui an, iar la misiunea pe care o vor avea in luna aprilie, atunci vom lua decizia de aprobare a actului normativ, cu aplicabilitate din semestrul al doilea al anului 2014. Deci, acesta este un angajament clar, ferm, nu o promisiune", a declarat ministrul.

El a mentionat ca o reducere a CAS in a doua jumatate a anului este conditionata de un impact neutru pe bugetul de stat, fiind necesari pentru acest lucru aproximativ 1,9 miliarde de lei. 

"Ce este conditonat in document, este conditionat de faptul ca reducerea CAS trebuie sa aiba un impact bugetar neutru, adica golul matematic pe care il va avea reducerea CAS cu 5% in a doua parte a anului, respectiv 1,85 - 1,9 miliarde de lei, asta este impactul bugetar, sa fie acoperit ori prin masurile de imbunatatire a colectarii care au inceput de acum si de reducere a evaziunii si a fraudei fiscal (...) printr-o imbunatatire a administrarii veniturilor. De asemenea, putem sa acoperim golurile din a doua parte a anului prin operarea unor taieri de cheltuieli de la diverse capitole de cheltuieli care nu se cheltuiesc in anul respectiv", a mai explicat Chitoiu. 

El a precizat ca in discutiile cu FMI a fost identificat un gol de 6 miliarde de lei care a provenit din masurile privind cresterea salariilor, indexarea pensiilor, alocarea de sume pe programe de investitii si majorarea cofinantarii pe fondurile europene. 

Ministrul a adaugat ca "pentru reducerea CAS nu se vor impune alte impozite sau alte taxe". 

De asemenea, el a fost intrebat daca urmareste obiectivul reducerii CAS cu mandatul de ministru pe masa.  "Mandatul meu pe masa este pus la dispozitie in orice moment, tot timpul, dar eu ca obiective de mandat nu am numai stimularea economiei si cresterea economica din reducerea fiscalitatii si reducerea CAS. Obiectivul meu de mandat, in primul rand, este de a imbunatati colectarea veniturilor la bugetul de stat, a crea o legislatie fiscala coerenta (...) si de a reduce semnificativ evaziunea fiscal", a raspuns Chitoiu. 

Intrebat din nou daca, in situatia in care nu sunt intrunite conditiile pentru reducerea CAS, isi va da demisia, a spus: "Haideti sa ajungem in luna aprilie, nu la inceputul semestrului doi".

La randul sau, presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat ca nu ar fi acceptat incheierea negocierilor cu FMI daca nu era prevazuta reducerea CAS pentru anul viitor. 

Nivelul contributiilor de asigurari sociale (CAS) va fi redus cu 5 puncte procentuale din al doilea semestru al anului viitor, daca Guvernul va identifica pana la 1 iulie toate resursele care sa permita compensarea integrala a efectelor acestei masuri, a anuntat premierul Victor Ponta. 

Reducerea CAS nu este cuprinsa in proiectia bugetara pe 2014 pentru ca au fost prioritare salariile, pensiile si investitiile publice, iar orice relaxare a taxarii muncii trebuie insotita de largirea bazei si masuri fiscale de compensare, a declarat marti seful misiunii FMI, Andrea Schaechter. 

"Sa nu uitam obiectivul principal. Guvernul s-a angajat sa mentina un deficit care sa fie in zona lui 2,2% din PIB. Veniturile au fost mai slabe, iar la anul avem cheltuieli suplimenatre pentru salarii si pensii si alte investitii, deci, in mod clar, pentru a acoperi aceste costuri trebuie sa gasesti o cale de a prioritiza. Aceasta reducere pentru a sprijini piata muncii era o parte, dar e prea devreme. Cred ca momentul, timpul, nu era potrivit pentru a evalua toate acele efecte. In mod clar, se afla pe agenda in continuare", a raspuns Andrea Schaechter.