"În acest moment, vom avea zero fonduri de rezervă, urmând ca în momentul în care vom discuta bugetul Ministerului de Finanţe - Acţiuni Generale să vedem suma pe care o alocăm acolo, astfel încât să acoperim şi alte necesităţi", a declarat Ionuţ Mişa, la dezbaterile din comisiile reunite de buget-finanţe pe marginea proiectului de buget de stat aferent lui 2018.

Fondul de rezervă al Guvernului era iniţial de 83 de milioane de lei.

Bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP) pe anul 2018 a fost aprobat vineri de comisiile pentru buget-finanţe ale Parlamentului cu un amendament de suplimentare a sumei alocate cu 3 milioane de lei.

Potrivit proiectului de buget pentru 2018, Ministerului pentru Românii de Pretutindeni i-a fost alocat un buget de 25,4 milioane de lei (majorare cu 44,6% faţă de 2017). Acest buget va fi suplimentat cu 3 milioane de lei, sursa de finanţare fiind Fondul de rezervă al Guvernului.

De asemenea, Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) a primit prin intermediul unui amendament 3 milioane de lei pentru suplimentarea drepturilor salariale acordate personalului artistic din cadrul Formaţiilor Muzicale Radio, deşi ceruse 13 milioane de lei.