ROBOR la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.

Joi, indicele a stagnat la 3,17%.

Vineri, acesta a crescut la 3,28%, cel mai mare nivel din 24 august, când a fost 3,30%.

Totodată, indicele ROBOR la şase luni a crescut vineri de la 3,44% la 3,50%.

Acesta este cel mai mare nivel din 3 august, când a fost 3,53%.

În opinia lui Ciprian Dascălu, economist-şef al ING Bank România, creşterea indicelui ROBOR vine înaintea anunţului de luni al Băncii Naţionale a României referitor la organizarea de operaţiuni de piaţă, existând temeri că banca centrală nu va mai injecta lichiditate.

"Creşterea ROBOR vine înaintea anunţului de luni al BNR referitor la organizarea de operaţiuni de piaţă, existând temeri privind neorganizarea unor operaţiuni repo de injecţie de lichiditate pentru a compensa deficitul de lichiditate din piaţa monetară preconizat pentru noua perioadă de constituire a rezervelor minime obligatorii ce va începe cu data de 24 octombrie. În lipsa unui angajament din partea băncii centrale privind organizarea consecventă a operaţiunilor de piaţă, aceasta incertitudine se reflectă în creşterea cotaţiilor ratelor de dobândă. De asemenea, probabil piaţa consideră că presiunile de depreciere ale leului observate în ultima perioadă, pe fondul contextului extern mai tensionat, ar putea determina banca centrală să limiteze operaţiunile de injecţie de lichiditate", a declarat Ciprian Dascălu, potrivit Agerpres.

Acesta a precizat că este de aşteptat ca indicele ROBOR la 3 luni să încheie anul 2018 la un nivel de 3,20%.

"Ne aşteptăm ca ROBOR la 3 luni să încheie acest an în jur de 3,20% pe fondul reechilibrării lichidităţii pe piaţa monetară dată cu realizarea deficitului bugetar preconizat şi după scadenţa unei emisiuni de titluri de stat de peste 8 miliarde lei", a spus economistul şef al ING Bank România.

Ultima operaţiune repo efectuată de BNR a avut loc la începutul acestei luni. BNR a oferit băncilor pe data de 1 octombrie 9,7 miliarde de lei pentru şapte zile, la o dobândă de 2,5% pe an, egală cu dobânda cheie.

În luna septembrie, BNR a realizat trei operaţiuni de tip repo, prin care a oferit băncilor 16,9 miliarde de lei.